Politica

Mai intră România în Schengen? Eugen Tomac: „Nu ne spune nimeni unde greşim! Mai există o şansă. La sfârşitul lui iunie”

Eugen Tomac spune că mai avem o şansă la intrarea în Schengen în acest an, cu condiţia ca situaţia României să fie adusă în discuţie la Consiliul European din 29-30 iunie 2023.

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a vorbit la DC News pe marginea mai multor subiecte de actualitate, printre care a rememorat şi vizita cancelarului austriac Karl Nehammer care, spune el, „ne-a umilit a doua oară, şi aici în ţară, cu acelaşi răspuns.”

„Poziţia Comisiei Europene este în regulă, a spus-o cât se poate de clar, şi pentru a se acoperi cu ideea – Noi ne-am făcut treaba! Iar de acum încolo e treaba efectiv a Guvernului României. Faptul că nici până la această oră nu a venit nimeni cu un plan coerent… L-au adus pe ministrul de Interne austriac care să ne dea lecţii de umilinţă şi aici la Bucureşti, acum o lună de zile, o mişcare absolut neinspirată, gratuită! Îl inviţi atunci când are un răspuns clar şi spune – Da, dom’le, a fost o eroare că nu v-am primit în Schengen anul trecut, o corectăm în acest an! Dar a venit cu aceeaşi aroganţă specifică, spunându-ne – Nu ne-am schimbat poziţia, mai aveţi de lucru! Ce avem de lucru nu ne spune nimeni! Unde greşim nu ne spune nimeni. În schimb, suntem puşi în această situaţie. Şi, evident, acest lucru deranjează teribil.

Mai există o şansă, mică ce-i drept, dar eu le prezint ca soluţii, ca la Consiliul European de la sfârşitul lunii iunie să se discute acest subiect privind accesul României în Spaţiul Schengen şi să se ia o decizie acolo care să se regăsească în concluziile consiliului. Atunci, Consiliul de Miniştri din Uniunea Europeană nu mai are ce face, trebuie să se alinieze. Din păcate, nu văd un apetit pe acest subiect, toată lumea fuge de această temă, deci mi se pare o eroare foarte mare. Tocmai de aceea, când am văzut că nu există niciun fel de calendar şi plan B pe acest dosar, am şi luat acces decizie unilaterală de a deschide un nou front de lucru în justiţie. Şi să ştiţi că lucrurile merg mult mai bine decât îmi imaginam, pentru că purtăm cu rigoare corespondenţa cu instituţiile europene şi, mai mult decât atât, se iveşte ocazia pentru a face un pas şi mai mare în această direcţie, pentru că noi pierdem bani. Anual, România pierde 10 miliarde de euro, fapt confirmat de guvernul actual. Cine plăteşte paguba acestei discriminări şi acestor îngrădiri de drepturi?„

Europarlamentarul Eugen Tomac a deschis, la începutul lunii februarie, o acțiune împotriva Consiliului Uniunii Europene, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin care cere anularea deciziei Consiliului JAI din 8 decembrie și recunoașterea dreptului României de a fi în Schengen. „Pentru că suntem toţi cetăţeni europeni cu drepturi egale; pentru că niciun stat nu are dreptul să sfideze Tratatele UE; pentru că nimeni nu are dreptul să refuze un drept câştigat de peste 20 de milioane de cetăţeni europeni;

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button