Opinie Lucian Bondoc, Managing Partner, Casa de avocatură Bondoc şi Asociaţii: Cine plăteşte?
În mod paradoxal, România anticipează o creştere a PIB semnificativ peste media europeană şi are alocaţi aproximativ 80 de miliarde de euro de la UE în următorii 5 ani, dar dă mesajul că este în criză de bani.
Într-un elan de responsabilitate, s-a şi anunţat că statul îşi va limita cheltuielile, adoptându-se şi o ordonanţă de urgenţă în acest sens.[i]
În acest context, s-a redeschis, totodată, şi discuţia măririi taxelor. Pe lângă evocarea impozitării salariilor din sectorul public mai mari decât al Preşedintelui României, unii politicieni par să vizeze deja mai mult sectorul privat. Ideea subînţeleasă ar fi aceea să nu sufere doar unele segmente din sectorul public, ci să contribuie şi zona privată.
Cred că orice discuţie despre cine plăteşte ar trebui să aibă în vedere cel puţin următoarele aspecte:
- România chiar a progresat economic mult, pe ansamblu, faţă de 1989
După ce a mers în primă fază în jos, măreaţa strategie iliesciană facând-o să piardă 13 ani pentru a ajunge abia în 2002 la PIB-ul din 1989, economia a luat-o în sus, aderarea la UE şi NATO oferind motoare suplimentare de creştere foarte puternice.
Între 2008 şi 2020, rata medie de creştere a PIB-ului real pe cap de locuitor a fost de 2,28%[ii].
Rezultatul a fost o creştere de peste 5 ori a PIB-ului total nominal faţă de 1989/2002 şi o reducere semnificativă a diferenţei faţă de media UE la mai toţi indicatorii economici, inclusiv salariul mediu.
La majoritatea indicatorilor respectivi, ne plasăm în prezent la aproximativ 70% sau peste faţă de media respectivă, de la un punct de plecare în zona de 30%.
- Progresul respectiv a fost, însă, unul însoţit tot timpul de deficite bugetare, precum şi de o serie de alte dezechilibre în creştere
Astfel, România a trăit, practic, peste mijloacele curente în fiecare din ultimii 32 de ani, neînregistrând nicio perioadă cu surplus bugetar. Adică, deşi veniturile medii la buget au tot crescut, s-a cheltuit şi mai mult.
2020, 2021 şi 2022 au fost ani cu cheltuieli bugetare scăpate aproape cu totul din frâu, pandemia oferind ocazii artificiale pentru tot felul de excese, dificil politic de comprimat în prezent.
În 2022 am avut, de altfel, cel mai mare deficit bugetar procentual din UE. 2023 ar trebui să aducă o reducere a acestuia, dar datoria externă a crescut net cu peste 10 miliarde euro doar în primele 3 luni ale lui 2023[iii], fapt ce a contat, probabil, în presiunea pe Guvern de a face ceva.
Dezechilibrul bugetar a fost însoţit de alte dezechilibre din ce în ce mai serioase şi care, de la un punct, îl alimentează structural pe cel bugetar. Lista este lungă.
De exemplu, economia gri e foarte mare, România având cel mai mare procent de TVA nerecuperat din întreaga UE (aprox 36% în 2020, faţă de 1,2% în Finlanda). România pierde,
