Alegeri europarlamentare 2024. S-a stabilit data la nivel european
Fotografie de la Element5 Digital, Pexels
Parlamentul European a stabilit perioada în care vor fi organizate alegerile europarlamentare din 2024.
Alegerile europarlamentare vor avea loc în statele Uniunii Europene în perioada 6-9 iunie anul viitor, a anunţat şefa Parlamentului European, Roberta Metsola.
Decizia a fost luată după discuţiile cu ambasadorii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene. Acordul politic încheiat în acest sens trebuie aprobat oficial săptămâna viitoare de un consiliu de miniştri. Alegerea deputaţilor europeni, organizată la fiecare 5 ani, prin vot universal, va da startul reînnoirii şefilor principalelor instituţii europene.
Având în vedere că în România alegerile se pot organiza doar duminica, europarlamentarele din 2024 vor avea loc în ţara noastră, cel mai probabil în data de 9 iunie, scrie Rador.
Se vor comasa alegeri în România? Ce spune Nicolae Ciucă
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că structurile partidului analizează fiecare ipoteză de comasare a alegerilor, urmând ca specialiştii partidelor din coaliţie să prezinte forma constituţională pentru a opta pentru aceasta, subliniind că „patru sau cinci rânduri de alegeri” pe parcursul anului este o chestiune pe care România nu şi-o permite.
„Vom fi de acord cu varianta care este legală şi respectă prevederile constituţionale. Ca atare, în momentul de faţă, la nivelul structurilor partidului se analizează fiecare ipoteză de comasare a alegerilor şi vom intra în negocieri cu partenerii de coaliţie, urmând ca specialiştii partidelor şi să ne prezinte forma constituţională astfel încât să putem să optăm pentru ea. Pentru că, încă o dată, să ne ducem pe tot parcursul anului cu patru sau cinci rânduri de alegeri este o chestiune care nu ne-o putem permite, ţinând cont de programele şi proiectele guvernamentale care trebuie derulate anul viitor, de nevoia de a atrage, în continuare, banii europeni, de a atrage investiţii”, a afirmat Ciucă, întrebat în legătură cu stadiul analizei comasării alegerilor şi care ar fi varianta acceptată – comasarea alegerilor locale cu parlamentare sau parlamentare cu prezidenţiale.
El a adăugat că alegerile europarlamentare au loc când se decide în UE, iar celelalte alegeri trebuie duse într-un „segment de timp cât mai redus”.
„Ori, dacă ne înşirăm pe opt luni cu aceste alegeri, nimic din ceea ce ar trebui să se întâmple prin programul de guvernare nu se va realiza. Şi atunci, opţiunea prin care să rămânem cu alegerile europarlamentare atunci când este timpul, sfârşitul lui mai, începutul lui iunie, în funcţie de cum se va decide şi la nivelul Uniunii Europene, iar celelalte alegeri să putem să le ducem undeva într-un segment de timp cât mai redus, către finalul anului ar fi foarte bine şi să acoperim toate nevoile de alegeri ale Parlamentului, alegerile locale şi aşa mai departe”, a mai spus Ciucă, citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News