De aproape 29 de luni de inflaţie devastatoare, banca centrală ţine în prim-plan trei obiective: 1) calmarea preţurilor; 2) stimularea economisirii în gospodăriile populaţiei; 3) susţinerea creşterii economice. Trei obiective ce ar fi fost greu de echilibrat, dacă nu imposibil, doar cu o strategie care s-ar fi rezumat la calibrarea dobânzii de politică monetară. Pentru asta, BNR şi-a activat întregul arsenal de care dispune.
Desigur, calcularea corectă a dobânzii de referinţă – care s-a înscris pe o linie de echilibru, descurajantă pentru inflaţie fără să încurajeze recesiunea – a fost şi a rămas misiunea cea mai grea. La recenta întâlnire cu presa, guvernatorul s-a referit la dobânda de 7 la sută, ce nu a mai fost mişcată de mai bine de patru luni. Cu faţa la cifrele de pe ecranele din sala „Mitiţă Constantinescu“ a rostit răspicat: „Încep să cred că este limita de sus!“…
Să judecăm! BNR a mizat pe o dobândă real-negativă, sub rata inflaţiei, deci. Mai exact, cât jumătate din rata inflaţiei până în decembrie 2022. Iar în 2023, când rata anuală a inflaţiei a coborât, în aprilie, până la 11,23 la sută – cea mai categorică scădere de la o lună la alta – BNR a decis să nu mai mişte dobânda de politică monetară. Va fi posibil, în decembrie, să vedem echilibrând-se în jurul aceleiaşi valori, de 7 la sută, şi inflaţia, şi dobânda?
Într-un alt plan, am văzut că „păstrarea controlului ferm al lichidităţii în sistemul bancar“ – obiectiv important pe care BNR mizase vreme îndelungată – nu mai apare între deciziile de politică monetară ale CA al BNR. Motivul ţine de flexibilitatea băncii noastre centrale în alegerea strategiilor. Când „mercurul termometrelor“, care măsoară nivelul lichidităţii în băncile comerciale, urcă… nu are rost să fie înăsprită politica monetară pe acest palier.
În schimb un alt obiectiv, la fel de important – „menţinerea nivelurilor actuale ale rezervelor minime obligatorii ale pasivelor în lei şi valută din instituţiile de credit“- îl regăsim în toate pachetele de decizii ale şedinţelor de politică monetară. Tendinţa firească, pe acest palier, este ca nivelul rezervelor minime obligatorii să scadă. Până unde? Până la limita acceptată la BCE! Să scadă… dar nu în vremuri grele!
Aceste decizii, ce exprimă în fond o înăsprire a politicii monetare, sunt departe de a fi fost adoptate numai prin raportări la mediul intern. Inflaţia e globală, e un flagel ce produce suferinţă în toată lumea, aşa că atât analizele ce au precedat aceste decizii, cât şi votul din Consiliu, au ţinut seamă – cum se arată expres în fiecare comunicat de după şedinţele de politică monetară – de ce se întâmplă în toată lumea. Au fost deci analizate confruntările cu inflaţia ale marilor bănci centrale, îndeosebi ale Fed şi BCE, dar şi ale celor din Cehia, Polonia şi Ungaria. Pentru că România nu este singura ţară lovită de sarabanda scumpirilor.
E cert: trăim împreună cu celelalte ţări din lumea largă sub presiunea unei inflaţii agresive,
