Politica

Mai mulţi lideri PNL îl vor pe Nicolae Ciucă vicepremier în Guvernul Ciolacu. Ionuţ Stroe: Ar fi un garant al continuităţii, stabilităţii şi echităţii

Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a afirmat că mai mulţi lideri ai PNL îl vor pe Nicolae Ciucă vicepremier în Guvernul Ciolacu, după rotativă. 

„În Biroul Politic Naţional de mâine se va stabili mandatul cu care premierul va merge la negocierile din interiorul alianţei. În ceea ce priveşte viitoarea poziţie, nu există niciun secret că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de Consilii Judeţene care i-au cerut premierului Ciucă să rămână în Guvern ca vicepremier. Foarte mulţi dintre aceştia consideră că domnia sa ar fi în acest fel un garant de facto al continuităţii, stabilităţii, echilibrului şi de ce nu, a echităţii în actul de guvernare”, a declarat Ionuţ Stroe despre agenda şedinţei PNL de marţi, conform Digi24. 

Stroe a menţionat că „pentru partid, poate fi un avantaj prezenţa lui Nicolae Ciucă ca vicepremier în noul Executiv”. 

Cu toate astea, „decizia aparţine premierului Ciucă, pentru că numai domnia sa poate evalua dinamica din coaliţie, de până acum şi locul din care ar putea lua deciziile cele mai bune pentru România şi evident şi pentru PNL”, a completat Ionuţ Stroe.

Când va fi finalizată rotativa 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că rotativa la guvernare se va realiza „categoric” până la 1 iunie, precizând că există dialog în coaliţie pe această temă.

„Rotaţia guvernamentală, cu alte cuvinte, noul guvern va avea un prim-ministru care vine din interiorul Partidului Social Democrat. În acest moment acest nume este Marcel Ciolacu. Nu cred că se poate schimba ceva, dar întotdeauna poate exista şi această posibilitate. Nu am venit să creez o ambiguitate”, a declarat Marcel Ciolacu săptămâna trecută.

El a respins varianta unei eventuale nominalizări, de către preşedintele Klaus Iohannis, a lui Mihai Tudose ca premier PSD, pentru că acesta „ar refuza”.

„Cred că domnul Tudose, în primul rând, ar refuza şi cred că domnul Iohannis nu îşi doreşte o aventură politică acum şi o instabilitate politică. Atât eu, cât şi domnul prim-ministru Nicolae Ciucă ne dorim stabilitate politică şi am vazut (…) că am făcut faţă unor crize suprapuse şi am reuşit, împotriva la toate opiniile, să depăşim momente dificile nu numai pentru România. (…) Avem un acord politic pe care îl respectăm. În acest moment respectăm acordul politic. Asta nu înseamnă că eu cu domnul Nicolae Ciucă şi cu domnul Kelemen Hunor nu stăm de vorbă, de eventuale schimbări. Este întotdeauna timp, aceste discuţii au loc, dar acordul, în acest moment, este în picioare, aşa cum a fost el semnat”, a adăugat Ciolacu.

Liderul social-democraţilor s-a declarat în continuare mulţumit de activitatea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi a precizat că îşi doreşte ca acesta să rămână în Guvern, pentru că a performat.

„În acest moment, aceasta este decizia, conform acordului. (…) Cine a performat şi s-a ridicat rămân la părerea mea că nu e bine să stricăm ceea ce funcţionează. (…) Vrem performanţă la Transporturi, nu schimbăm miniştrii din an în an.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button