Rocada guvernamentală, influenţată de voturile din BPN. Ciucă: „Este dificil, ne aflăm în pragul unui eveniment politic care nu s-a mai întâmplat în România”
Inquam Photos / Octav Ganea
Premierul Nicolae CIucă spune că deciziile privind negocierile la rotativa guvernamentală vor fi luate după votul din Biroul Politic Naţional al PNL.
Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat că Biroul Politic Naţional al partidului, convocat pentru marţi, va decide mandatul negocierilor din cadrul coaliţiei în vederea realizării rocadei guvernamentale.
Liderul liberalilor a făcut afirmaţia înainte de intrarea la evenimentul dedicat aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.”Mâine avem Biroul Politic Naţional, sunt chestiuni, ipoteze, care vor fi puse în dezbatere la nivelul Biroului Politic şi în funcţie de votul şi de acordul Biroului Politic vom lua o decizie în ce mandat vom intra în negocieri „, a declarat Nicolae Ciucă.
În context, premierul a fost întrebat despre reforma la nivelul Consiliilor judeţene, instituţii publice în care lucrează mii de oameni.
„Sunt elemente de reformă care au fost discutate. Sigur că sunt elemente pe masa analizei politice, dar în momentul de faţă, ţinând cont de provocările guvernării, nu s-a înaintat pe o analiză dezvoltată, înaintată, astfel încât să putem să ajungem la o concluzie”, a afirmat Ciucă.
Întrebat de la cine ar trebui să pornească acestea demersuri, el a răspuns: „De la partidele politice, cele care au…de la toată lumea, sigur că da”.
„Este foarte dificil acum, ne aflăm în pragul unui eveniment politic care nu s-a mai întâmplat în România, şi anume asumarea şi ducerea la bun sfârşit a unui acord politic prin care o coaliţie, de bună voie, a acceptat ca, la un moment dat, la jumătatea mandatului de guvernare, să se realizeze o rocadă la nivelul premierului. Şi după ce aceste chestiuni se vor fi finalizat şi se vor fi reaşezat lucrurile în matca lor, se poate discuta şi un asemenea subiect. Nu se poate face un astfel de demers până-n 2024, este complicat”, a declarat Ciucă.
Fiind întrebat dacă varianta unui Parlament cu 300 de aleşi, votată la referendumul din 2009, intră undeva în discuţia coaliţiei, Ciucă a spus că subiectul nu a fost discutat.
„Dacă-mi aduc bine aminte, la vremea aceea s-a discutat despre 300 de parlamentari şi un Parlament unicameral. Nu există în momentul de faţă premisele constituţionale pentru o astfel de abordare”, a mai afirmat Ciucă, citat de Agerpres.
Tot luni, Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a spus că mai mulţi lideri din partid ar vrea ca Nicolae Ciucă să rămână vicepremier în Guvernul Ciolacu, pentru a fi un garant al „stabilităţii, continuităţii şi echităţii”. Cu toate astea, Ionuţ Stroe a punctat că decizia finală aparţine premierului. VEZI AICI MAI MULTE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
bpn
nicolae ciuca
pnl
premier
rotativa