Robert Cazanciuc: De la Ploiești, la Vărăști, în Caravana Educației
„Ce putea fi mai frumos și mai potrivit decât să parcurg, în acest week-end, câteva zeci de kilometri într-o caravană a educației, pentru a mă întâlni și discuta despre viitor cu actuali sau foști profesori, actuali sau foști elevi, liceeni, adolescenți, chiar de Ziua Adolescentului”, a ținut să precizeze senatorul PSD Robert Cazanciuc.
„Călătoria a început vineri, la Ploiești, unde am celebrat respectabila și frumoasa vârstă de 150 de ani a școlii pe care am urmat-o în urmă cu peste 30 de ani și unde am retrăit dulci amintiri de adolescent. Așa am întâmpinat, vineri, Ziua Adolescentului – printre liceeni și actuali sau foști profesori, la Liceul Tehnologic din Ploiești, pe care l-am absolvit pe când era Școala de Arte și Meserii.
Caravana Educației a ajuns duminică, la Vărăști, în Giurgiu, într-o deplasare organizată de Tineretul Social Democrat. A fost din nou un prilej să am dialoguri pline de substanță cu profesori și elevi despre viitorul sistemului de învățământ, mai ales despre legile educației.
I-am îndemnat pe adolescenții pe care i-am întâlnit să viseze, să năzuiască, să cuteze. Și să-și urmeze visurile. Dar ceea ce le-am urat lor le urez, astăzi, de ziua lor, tuturor adolescenților din România, tuturor liceenilor.
La mulți ani! Este poate cea mai frumoasă perioadă a vieții”, susține Robert Cazanciuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News