Istoria lumii este, în bună măsură, o istorie a falsurilor.
Noi, cu toţii, ştim că Iliada şi Odiseea sunt ale lui Homer, pentru că aşa scrie pe coperţile celor două cărţi groase. Doar că nu suntem prea siguri că Homer, care, spune legenda, era orb a putut scrie, singur, o opera monumentală. Noi ştim că “Furtuna” este o operă ciudată a lui William Shakespeare, ciudată pentru că e diferită de tot cea ce el a scris înainte, dar nu ştim cu adevarat daca este a lui, cum nu ştim daca toate operele ce-i sunt atribuite sunt ale lui.
Dar, uneori, putem ghici falsurile istoriei.
Noi ştim că “Eclesiastul”, carte a Vechiului Testament, a fost scrisă de regele Solomon, fiul legendarului rege David al evreilor – pentru că aşa spun tradiţia iudaică şi apoi tradiţia creştină. Ştim: “Cântarea cântărilor”, este scrisă de acelaşi rege Solomon/împărat în unele scrieri, “cel mai înţelept” dintre înţeleptii lumii de atunci şi cel care ar fi construit primul templu al poporului evreu, în Ierusalim. Dimensiunile templului sunt descrise în Vechiul Testament înainte de construirea lui – ar fi urmat să aibă înălţimea unui bloc cu patru etaje, după standardele de acum, colosal pentru un popor de păstori de acum 3.000-4.000 de ani.
“Cântarea cântărilor” este un poem minunat. Poate de aceea evreii l-au pastrat în textele lor canonice, deşi nu este chiar cuviincioas cu credinţa lor sobră.
Eclesiastul? Este o carte de înţelepciune, frumoasă şi cu amare concluzii”: “Toate râurile se varsă în mare şi marea tot nu se umple!” “Totul este deşertăciune şi goană după vânt”.
De unde i se atribuie lui Solomon această “înţelepciune”? Dintr-o fraza de început care zice: “Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului”. Dar Solomon a fost împărat/rege peste Ierusalim în anul 1.000 înainte de Hristos. Or, filosofia ce-i este atribuită este una a grecilor, a lui Heraclit (“Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat”) care a trăit la 500 de ani după moartea lui Solomon. Şi, într-o măsură, vine din filosofia stoică a lui Zenon. În plus, sunt împrumutate în texte cuvinte din limba persana iar, în vremea lui Solomon, poporul lui nu-i cunoştea nici pe greci nici pe persani, ceea ce îi determină pe exegenţii Bibliei să credă că „Eclesiastul” a fost scrisă la 600-700 de ani de la moartea lui Solomon, când filosofia greacă ajunsese deja dincolo de Mediterana, iar influenţa persană pătrunsese în Israel şi Iudeea, cele două regate evreieşti.
Acum explicaţiile, cum sunt date ele de istoricii culturii, sunt aşa: în vremuri vechi erau puţini oameni care ştiau să scrie şi să citească. Aşa că înţelepţii care aveau o idee o puneau sub zodia unui împărat, rege sau prinţ, care erau mult mai cunoscuţi, deci mai credibili. Şi atunci când cineva care cunoştea scrisul şi cititul şi vedea o noua scriere ce-i era atibuita cuiva, zicea: „au” ia să vad ce-a mai scris regele X, Solomon sau un rege oarecare!
Acum,
