Investitorii, reticenți față de Europa. Țările din est ar putea fi avantajate în 2023. România, locul 9 la semiconductori
Investițiile directe în țările europene rămân cu 7% sub nivelul din 2019, înainte de debutul pandemiei COVID. Franța se află pe primul loc în ceea ce privește investițiile străine directe, dar și țările mai sărace din estul și sudul continentului ar putea să înregistreze creșteri, în 2023, când firmele încearcă reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare.
Investițiile străine în Franța au crescut cu 3% în 2022, iar Marea Britanie și Germania sunt următoarele cu cele mai bune performanțe, însă în scădere față de 2021, potrivit studiului anual EY European Attractiveness Survey 2023. Investițiile în Europa au crescut doar cu 1% în 2022, dar rămân cu 7% sub nivelul de dinainte de COVID-19, iar locurile de muncă create scad cu 16% de la an la an.
Fluxurile ar urma să crească în 2023, deoarece planurile de investiții sunt acum mai mari decât nivelurile de dinainte de COVID-19, iar investitorii se orientează către Europa de Sud și de Est pentru reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare.
În ciuda semnelor că ISD în Europa își vor reveni în 2021, după pandemia COVID-19, repercusiunile războiului din Ucraina, creșterea economică slabă, întreruperea lanțului de aprovizionare, creșterea inflației și creșterea costurilor energiei au contribuit la blocarea investițiilor în Europa.
Pe parcursul anului 2022, companiile din întreaga lume au anunțat 5.962 de proiecte greenfield și de extindere în 44 de țări europene, față de 5.877 în 2021 – o creștere anuală de doar 1%, față de o creștere de 5% în 2021. Investițiile rămân cu 10% mai mici decât vârful înregistrat în 2017.
Sondajul realizat în rândul managerilor din companii a constatat că 29% dintre companiile respondente și-au amânat investițiile planificate, ca urmare directă a crizei energetice.
Numărul locurilor de muncă generate de ISD scade cu 16% pe an
Numărul total de locuri de muncă create în Europa prin investițiile străine directe a scăzut cu 16% de la an la an, ajungând la 343.634. Această scădere este un indiciu al precauției investitorilor în fața incertitudinii de pe piețele europene. Companiile care au răspuns la chestionar au citat problemele economice legate de creșterea ratelor dobânzilor (45%), inflația ridicată (40%) și nivelul ridicat al datoriei publice (36%) ca fiind principalele trei riscuri care afectează investițiile în Europa.
Cu toate acestea, volumul mai mare de proiecte din Franța creează mai puține locuri de muncă în total (38.102) și în medie (33), decât în Marea Britanie (46.779 în total, 59 în medie), în parte din cauza costurilor salariale mai mari și a reglementărilor mai restrictive în domeniul muncii.
Motive de optimism în România
Există motive de optimism, deoarece 67% dintre companiile intervievate indică planuri de stabilire sau de extindere a operațiunilor în Europa în următorul an – un semn că Europa contează în planurile de afaceri actuale și viitoare, dar așteptările sunt mari în ceea ce privește atât răspunsul UE, cât și cel al statelor membre în contextul competiției globale.
Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale: „România se află printre primele 15 țări din Europa în ceea ce privește numărul de proiecte ISD,