Politica

Ariadna Cîrligeanu, șefa Tineretului AUR: Acele gloanțe erau niște obiecte de colecție, primite cadou de ziua mea

Sursă foto: Facebook Ariadna Cîrligeanu

Ariadna Cîrligeanu, șefa Tineretului AUR, a vorbit despre gloanțele cu care a fost depistată la intrarea în Parlament.

Ariadna Cîrligeanu, șefa Tineretului AUR, a vorbit despre obiectele cu care a fost depistată miercuri dimineață la intrarea în Parlament:

„Mă aflu aici în fața dumneavoastră pentru că în această dimineață am ajuns la Parlament așa cum am făcut în fiecare zi de luni. Am făcut controlul de securitate obișnuit. După ce am trecut prin scannerul destinat persoanelor, unul dintre membrii echipei de securitate mi-a spus că este o problemă cu niște obiecte din metal care se aflau în buzunarul hainei. Membrul SPP a găsit 4 obiecte de colecție sub forma unor gloanțe.

Aceste obiecte nu erau cartușe active, nu aveau niciun sistem de acționare. Denumirile utilizate în linșajul media sunt improprii pentru ceea ce eu aveam în acel moment. Nu era nici muniție, nici cartușe, nici obiecte periculoase.

Nu am intrat prin efracție, nu am eludat niciun filtru de control, nu am avut aceste obiecte ascunse. Din punct de vedere legal, acele obiecte sunt doar bucăți de metal.

Rămâne să vă întreb cine a răspândit această știre și cine și-a permis să răspândească informații false într-o situație care nu a existat. Erau niște obiecte de colecție pe care le-am primit cadou. Ziua mea a fost acum două zile”, a spus Ariadna Cîrligeanu.

Ariadna Cîrligeanu a fost oprită la intrarea în Parlament, după ce au fost descoperite asupra ei patru cartuşe. Nu este, însă, primul incident de acest tip în care sunt implicaţi cei de la AUR. În 2021, un membru AUR a fost prins în Parlament cu droguri la el. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

ariadna cirligeanu

aur

cadou

cartuse

gloante

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button