Politica

A doua tranşă din PNRR.

A doua tranşă din PNRR. Siegfried Mureşan (PNL) – Nu suntem la coada UE, doar 6 state membre au primit două tranşe

România este pe cale de a primi cea de a doua tranşă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi, având în vedere că doar şase state membre au primit două tranşe, nu se află la coada Uniunii Europene, a declarat marţi, la Strasbourg, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români, eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan.

„Până în momentul de faţă, 16 state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, au primit prefinanţarea şi o primă tranşă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). România a primit până în momentul de faţă mai mult de 6 miliarde euro deja. Doar şase state membre ale Uniunii Europene au primit până în momentul de faţă plata din cea de-a 2-a tranşă pentru care România a depus cererea de plată”, a spus Mureşan, care este coraportor al Parlamentului European pentru mecanismul european de redresare şi rezilienţă.

Negocierile între Comisia Europeană şi Guvernul României sunt într-o etapă finală, a precizat el, şi mai sunt două jaloane care, în opinia Guvernului României, au fost îndeplinite şi unde executivul UE trebuie să finalizeze evaluarea.

„Dacă aceste două jaloane sunt considerate a fi îndeplinite, vom avea o a 2-a tranşă plătită integral, dacă nu, o mică parte din cea de-a 2-a tranşă va fi pentru moment sistată, urmând a putea debloca această sumă – de aproximativ 5% din cea de-a 2-a tranşă, deci 143 de milioane de euro (…) – în următoarele şase luni de zile, dar încă nu se pune această problemă. Comisia Europeană încă evaluează, nu ne-ar fi notificat că nu vom primi aceste 140 de milioane, dar este sigur că cel puţin 95% din cea de-a 2-a tranşă va fi primită, după care, evident, urmează depunerea celei de-a 3-a tranşe”, a explicat eurodeputatul PNL.

Dar când doar şase state membre ale UE au primit două tranşe din PNRR şi România este pe cale de a primi cea de-a 2-a tranşă „e clar că nu suntem la coada Uniunii Europene, cum adesea am putea avea impresia dacă am urmări dezbaterea publică din România”.

Întrebat dacă reformele prevăzute în PNRR ar putea să treneze în contextul în care anumite capitole din plan sunt renegociate în prezent cu Bruxellesul, Siegfried Mureşan a răspuns că ‘prioritatea în ceea ce priveşte PNRR trebuie să fie implementarea lui’.

„Faptul că Guvernul României a reuşit să mobilizeze două tranşe arată că implementarea nu decurge atât de rău cum ni se pare. Prioritatea trebuie să fie implementarea, nu renegocierea. Renegocierea este posibilă pe criterii obiective, dar nu pe criterii politice. De aceea, prioritatea şi în următoarele luni pentru Guvern va trebui să fie implementarea, mai puţin decât renegocierea”, a mai afirmat eurodeputatul.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button