Politica

UDMR amenință cu ieșirea de la guvernare pentru că scade în sondaje

Sondajele actuale arată UDMR în scădere, ceea ce obligă liderii formațiunii la decizii politice care să le aducă puncte în fața propriului electorat. 

UDMR amenință cu ieșirea de la guvernare dacă vor pierde Ministerul Mediului la rotația premierilor, de la finalul lunii: „Există foarte multe voci în organizaţia pe care o reprezint care spun că, în atare condiţii, nu ar trebui să stăm. Luăm în calcul şi varianta ieşirii de la guvernare”, a declarat Csoma Botond, liderul de grup al deputaților UDMR. Acesta a precizat că a aflat că PNL ar fi interesat de preluarea portofoliului deținut acum de Tanczos Barna. 

PNL, prin vocea lui Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt, a infirmat varianta adusă în discuție de UDMR, dar a punctat și faptul că există o evaluare în curs a miniștrilor și a mandatului acestora: ”Avem discuţii ale coaliţiei şi evaluarea miniştrilor, nu există nicio problemă în momentul de faţă. Nu trebuie să fiţi atât de defensivi în legătură cu ce vă aparţine în momentul de faţă în ecuaţia guvernamentală, am spus doar că există flexibilitate, în condiţiie în care asigurăm funcţionarea guvernării. (…) Evaluarea se face iar ponderea fiecărui partid nu se schimbă”.  

Ionuț Stroe a vorbit și despre o oportunitate de a îmbunătăţi anumite portofolii unde s-a performat mai puţin, așa cum a afirmat chiar şi preşedintele UDMR. Iar evaluarea va fi făcută de premier şi de partide. De remarcat că ieșirea de la guvernare este o carte jucată frecvent de UDMR.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button