Actualitate

Economia românească, asemănată cu Titanic: Ne-am lovit de gheţarul preţurilor şi acum ne ducem la fund

Economistul Adrian Negrescu a asemănat economia românească cu vasul Titanic, şi spune că „ne-am lovit de gheţarul preţurilor, iar acum ne ducem la fund”. 

Întrebat dacă România s-a întins mai mult decât trebuia, în ceea ce priveşte bugetul, economistul Adrian Negrescu a spus că „noi suntem precum Titanic, ne-am lovit de gheţarul preţurilor şi acum ne ducem la fund”. 

„Cei care sunt acolo pe punte ne tot povestesc despre cât de solidă este această navă a economiei, acest Titanic românesc, dar în realitate problemele economice se acutizează, iar încasările statului încep să piardă teren. 

Ce se întâmplă în momentul de faţă? Păi ne uităm pe încasările comunicate de Ministerul Finanţelor, comunicate de politicieni, de stat. La trei luni, deja avem un deficit de 23 de miliarde de lei, peste gaura de 20 de miliarde despre care vorbim pentru tot anul. Am ajuns deja cu un deficit de 1,42% din PIB, în condiţiile în care ne-am asumat un deficit pe tot anul de 4,4% din PIB. Da, o să îmi spună politicienii că e o situaţie conjuncturală şi le dau dreptate. Pentru că o parte din cheltuielile din ultima parte a anului trecut le-am mutat în 2023 special ca să ne iasă deficitul pe anul trecut. Acum, normal că în primele trei luni au fost cheltuieli mai mari. 

Dar tendinţa arată o încetinire a economiei, pe care o simţim toţi, o scădere puternică a puterii de cumpărare şi a nivelului de trai. În condiţiile în care economia trăieşte mai mult din consum, iată că şi statul încasează mai puţin decât şi-a propus. 

Am spus încă de anul trecut, chiar la DC NEWS şi DC BUSINESS, că proiectul de buget este ca o culegere de bune intenţii şi nimic altceva. Pentru că realitatea economică va contrazice prognozele extrem de optimiste ale autorităţilor. Acolo era trecută o creştere economică spectaculoasă, cu 2 puncte procentuale, mai mare decât cea prevăzută de Comisia Europeană. S-au prevăzut încasări mai mari cu 13% faţă de anul trecut, în condiţiile în care ştim deja că anul trecut am avut încasări umflate de inflaţie, cu creşteri uriaşe de preţuri la energie, carburanţi, etc. Toate astea au adus bani la buget anul trecut. Şi statul a crezut că şi anul ăsta va aduna la fel de mulţi bani, deşi statistic era imposibil, pentru că preţurile au început să îşi revină”, a mai declarat Adrian Negrescu în cadrul emisiunii Totul despre Bani. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button