Un sondaj publicat joi la București confirmă aprecierile pozitive ale românilor pentru președinta Republicii Moldova Maia Sandu (40%), aproape dublu în fața celor negative (21%). Corect. Maia Sandu s-a dovedit a fi o personalitate fermă, neclintită în convingerile sale și atașată valorilor europene, spre care se îndreaptă în prezent și Republica Moldova.
Totuși, numai 5% dintre români au încredere într-o eventuală candidatură a ei la președinția României, în timp ce 76% nu consideră deloc oportun un asemenea demers.
Iarăși, corect. România are nevoie de o personalitate notorie, cunoscută ca atare în spațiul politic românesc, respectată ca om integru, ca om de caracter, corect, cinstit, onest, dar și versat prin experiența sa în lumea dâmbovițeană.
Republica Moldova și-a găsit omul potrivit la locul potrivit, pe când România încă îl mai caută. Dar și agenda Republicii Moldova este mult diferită de cea a României. Viitorul de pe acea agendă este punctat de Maia Sandu, viitorul de pe agenda României mi-e teamă că încă nu l-a punctat nimeni. Și nici provocările de la București nu seamănă cu cele de la Chișinău.
Hai, să atacăm problema și sub un alt unghi. Unioniștilor de astăzi le place să facă mereu trimitere la Cuza Vodă, pe care îl consideră un înaintaș al lor și care a reușit, atât de spectaculos, să înfăptuiască unirea a două principate. Dar atunci nu exista altă cale, acesta era singurul drum care îi putea uni „în cuget și în simțiri” pe românii dintr-o parte și alta a Milcovului.
O unire, exact „în cuget și în simțiri”, mi se pare începută deja în anii noștri, prin pașii Republicii Moldova spre integrarea europeană și prin integrarea României, ajunsă deja o realitate. Iar integrarea europeană este o viziune mult mai largă și cuprinzătoare, decât simpla unire.
Românii au sesizat toate aceste aspecte, iar faptul că numai 5% din ei consideră binevenită o eventuală candidatură a Maiei Sandu la scaunul de la Cotroceni denotă o evaluare corectă a realității.
Cât privește sentimentul unionist al românilor din dreapta Prutului, sondajul consemnează o scădere, după ce, în perioadele anterioare, era în creștere. Este firesc. Orice demers pro-unionist n-ar face decât să dea apă la moară propagandei antiromânești de la Kremlin. Nici România, nici Republica Moldova, nu au nevoie de așa ceva.
Retorica unor unioniști din dreapta Prutului – dâmbovițenii – mizează mai mult pe dorința lor de a se face remarcați și de a-și da singuri importanță, decât pe vreo viziune pragmatică și importantă pentru viitorul românilor.
Ce poate fi mai dezonorant pentru toți, decât acea imagine a parlamentarului Simion de la București, poposit la Leușeni (Prut), ca să treacă granița Republicii Moldova (deși avea interdicție) și tot strigând, în numle Unirii: „lăsați-mă să trec Prutul”?
Firește, grănicerii moldoveni și-au făcut datoria și nu l-au lăsat.
Nici liderul AUR, nici alți așa ziși unioniști nu țin seama de un arhicunoscut fapt istoric: Toate reușitele unioniste din trecut n-au rezultat ca urmare a demersurilor centrale,
