Fondurile necesare pentru cheltuielile cu refugiaţii ucraineni, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Ciucă: Vom lua o decizie
Fondurile necesare pentru cheltuielile cu refugiaţii ucraineni, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern
Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, fondurile necesare pentru plăţile care trebuie efectuate prin programul de susţinere a refugiaţilor ucraineni, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
„În cadrul şedinţei de guvern de astăzi o să luăm o decizie prin care vom asigura fondurile necesare pentru plăţile care trebuie asigurate prin programul de sprijin a refugiaţilor. Am discutat cu ministrul Bode, am discutat cu ministrul Câciu, astfel încât să asigurăm fondurile de la buget pentru acoperirea cheltuielilor pentru primele trei luni de zile”, a declarat Nicolae Ciucă.
„Totodată, doresc să subliniez că, aşa cum am stabilit în şedinţele de guvern anterioare, inclusiv am confirmat în şedinţa de guvern de săptămâna trecută împreună cu domnul ministru Boloş, sunt întreprinse toate demersurile către Comisia Europeană şi în felul acesta, în luna iunie, vom primi aproximativ 110 milioane de euro pentru acoperirea cheltuielilor la bugetul de stat. Şi, cumulat, cu ceea ce am primit anul trecut, aproximativ 41 de milioane de euro, putem să spunem că sumele acoperă aceste cheltuieli. Desigur, avem demersuri întreprinse, practic, am solicitat ca pentru anul acesta suma totală să fie de aproximativ 200 de milioane de euro şi să ne asigurăm că avem banii pentru aceste plăţi compensatorii”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News