Bugetul Sectorului 1 a fost aprobat. Prefectul dă dreptate PNL. Clotilde Armand blochează primăria
Inquam Photos / Raul Stef
Sectorul 1 are buget legal aprobat. Cu toate acestea, PNL susține că primarul Clotilde Armand continuă blocajul instituției.
‘Cu buget aprobat, Clotilde Armand continuă blocajul Primăriei!
La Sectorul 1 continuă circul gratuit marca Armand, pe tema bugetului. Mult mai grav decât spectacolul ei deja clasic pe social media este blocajul general din Primărie, generat de lipsa primaruluu de profesionalism si de înțelegere, combinate cu orgoliu și sfidare care depășesc orice limite ale imaginației.
Instituția Prefectului spune foarte clar: începând cu data de 27.04.2023, dată la care Hotărârea Consiliului Local nr. 32 a fost publicată pe site-ul Primăriei, Sectorul 1 ARE buget legal aprobat (link în comentarii).
Țineți cont de faptul că a durat 1 LUNĂ de la votul bugetului în Consiliul Local până la publicarea lui pe site. Prefectura reține faptul extrem de grav semnalat deja de consilierii locali PNL: În data de 07.04.2023, a fost comunicată Instituţiei Prefectului o adresă de înaintare a unui document intitulat „Hotărârea Consiliului Local nr.32 privind bugetul”.
În urma analizei, s-a dovedit că acest document nu întruneşte condiţiile unei Hotărâri de Consiliu Local: nu cuprinde întreaga voinţă a Consiliului Local, nu a fost redactat de către persoana care are competenţe legale în acest sens, respectiv Secretarul General şi nu a fost comunicat de către aceasta. Convocările isterice de ședințe de CL în aceeași zi, la interval de câteva ore, si postările ridicole pe Facebook nu impresionează pe nimeni.
Din contră, adâncesc blocajul fără precedent din Sectorul 1 și confirmă, încă o dată, că această administrație nu încetează să dezamăgească oamenii care si-au pus speranțele în votul lor.Urmează încă o zi plină.
În cadrul sedintei de astăzi, vom analiza modul în care primăria a efectuat cheltuieli de la începutul anului și dacă au respectat cadrul legal. Respect pentru banul public și pentru legile țării – două condiții nenegociabile!’, a transmis PNL Sector 1, pe pagina de Facebook.
Comunicatul Prefectului
Referitor la situaţia bugetului Sectorului 1, la care au fost făcute numeroase referiri în media, vă prezentăm, în cronologie, documentele care au fost transmise Prefecturii Municipiului Bucureşti, de către Primăria Sectorului 1, precum şi răspunsul Instituţiei Prefectului, în conformitate cu atribuţiile ce îi revin.
În data de 28.03.2023, a fost adoptat bugetul local al Sectorului 1, proiectul fiind iniţiat de Primarul Sectorului 1 şi modificat prin amendamente de consilierii locali.
În data de 07.04.2023, a fost comunicată Instituţiei Prefectului o adresă de înaintare a unui document intitulat „Hotărârea Consiliului Local nr.32 privind bugetul”.
În urma analizei, s-a dovedit că acest document nu întruneşte condiţiile unei Hotărâri de Consiliu Local: nu cuprinde întreaga voinţă a Consiliului Local, nu a fost redactat de către persoana care are competenţe legale în acest sens, respectiv Secretarul General şi nu a fost comunicat de către aceasta.
Urmare a analizei efectuate, Prefectura a solicitat Secretarului General al Sectorului 1,