Fritz atenționează Guvernul: ”Nu vă atingeți de banii locali”. Remarca lui Val Vâlcu despre Clotilde Armand
Dominic Fritz – Clotilde Armand/ foto USR Plus Facebook
Șapte terase, care funcționau abuziv pe spațiul public din Timișoara, terenurile ocupate valorând 22 de milioane de euro, conform primarului Dominic Fritz, vor fi demolate.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a semnat dispoziții pentru demolarea teraselor ridicate fără autorizație sau aviz ISU pe malul râului Bega. Într-o intervenție la B1 TV, în emisiunea ”News Pass” cu Laura Chiriac, edilul a explicat că ”vorbim despre șapte terenuri mari, de 55.000 mp, atenție, domeniul public, deci nu vorbim despre proprietari care au construit fără autorizație, pe domeniul lor, ci pe terenul public, în zona zero a Timișoarei, fix pe malul Begăi. Acolo de zeci de ani persistă această situație, au pus mâna pe terenul public, au construit terase, restaurante, iar aceasta este o situație care nu mai poate să persiste, de aceea am semnat aceste dispozitive de demolare”.
Dominic Fritz spune că o majoritate a cetățenilor susțin măsura care vine în susținerea HoReCa, a celor cu afaceri reale: ”Dacă tu ocupi domeniul public, fără a plăti vreo redevență, e clar că ai un avantaj economic față de ceilalți”. ”Vrem o Timișoară vibrantă, dar cu condiții egale pentru toată lumea. Și legale” atenționează primarul, care mai spune că ”aceste terenuri au valoare de piață de 22 de milioane de euro. Timișoara a pierdut anual în jur de 1 milion de euro din cauza respectivelor terase, mai afirmă Dominic Fritz.
”Ai construit pe domeniul public fără autorizație, nu mai poți intra în legalitate”
Jurnalistul Val Vâlcu întreabă de ce nu a făcut acest demers acum doi ani, mai ales că anul acesta Timișoara se bazează pe mai mulți turiști, fiind capitala europeană a culturii. Dominic Fritz consideră, în răspuns, că Timișoara nu pierde nimic prin gestul său, turiștii având multe locuri din care pot alege. Dacă terasele, cele șapte, ar fi generat 1 milion de euro pentru Timișoara pe an, întrebat de ce nu a făcut în așa fel încât să intre în legalitate pentru a beneficia legal de respectiva sumă, primarul a răspuns că acest lucru nu s-ar fi putut: ”Ai construit pe domeniul public fără autorizație, nu mai poți intra în legalitate”. Cât cu privire la prima remarcă, de ce nu a făcut mai devreme acest gest, Dominic Fritz spune că în primii ani în Primărie a restructurat-o, lăsând să se înțeleagă că nu a putut face de la început ceea ce nu au făcut ceilalți înaintea sa.
Mesaj către Guvern: Nu vă atingeți de banii locali
Dominic Fritz mai spune că este o ”aberație totală” ca Guvernul să-i propună să facă economii la banii pe care-i strânge primăria din impozite și taxe locale, cu alte cuvinte, după cum a confirmat, transmite Executivului să nu se atingă de bugetul local: ”Am spus că acolo unde noi ne autogospodărim cu veniturile proprii, adică cu taxele și impozitele de pe clădiri și terenuri și cu cota noastră parte din impozitele de pe veniturile timișorenilor,