Nu este prima dată când Klaus Iohannis se raportează la funcția prezidențială ca la una monarhică și nu este exclus să resimtă nedreptate și frustrare atunci când nu îi este admirată reprezentarea externă pe care o face, o treabă nobilă și mult mai potrivită unui monarh decât treburile interne.
Președintele este în turneu, în America Latină și, potrivit culturii de netransparență pe care administrația Iohannis a promovat-o, nu știm alte detalii în afara celor trei întâlniri la nivel înalt pe care le are în acest turneu, dintre care două s-au produs deja: cu președintele Braziliei și cu cel al Republicii Chile.
În afara acestor două întrevederi oficiale – și a unor mici evenimente colaterale – care au avut, potrivit protocolului, declarații de presă comune, președintele a avut patru zile de pauză, cel puțin publică.
Sigur, nu poate fi exclusă varianta „face și tace”, la ocrotirea căreia se derulează și sprijinul pe care România îl acordă, concret, Ucrainei și a cărui secretizare fără explicații aduce prejudicii de imagine României, cel mai păgubos fiind acela al irelevanței.
Turneul sud-american al președintelui Klaus Iohannis a stat, din capul locului, sub raportarea la funcția prezidențială dintr-o perspectivă monarhică.
Președintele se întâlnește cu omologii săi, repetă o declarație oportună și corectă care incriminează Rusia drept stat asasin și agresor, apoi programul intră în pauză pentru două zile.
Într-un context intern diferit, în care președintele și-ar asuma și în țară reprezentarea, așa cum îi permite și cere Constituția, discrepanțele acestea ar conta mai puțin. Dar Klaus Iohannis a retras funcția prezidențială din treburile interne ale țării, lăsând și un măr otrăvit cu care să se descurce cine poate: o Lege a Educației care vulnerabilizează școala și care îi sperie pe părinți suficient de mult încât, dacă nu au făcut-o până acum, să caute variante de emigrare, în așa fel încât copiii lor să nu devină cobaii unei legi care disprețuiește tocmai accesul egal și nediscriminatoriu la educație de calitate.
Era responsabilitatea președintelui care a declanșat acest proces de „reformare” a educației să se asigure că reforma va fi făcută în beneficiul școlii, copiilor și profesorilor și, astfel, în beneficiul societății.
Retragerea la adăpostul reprezentării externe creează același vid de legitimitate pe care l-a creat și secretizarea total netransparentă a sprijinului pe care România îl dă Ucrainei.
Președintele Klaus Iohannis a lipsit monarhic din dezbaterea privind reforma Educației pe care el a cerut-o și care a fost dictată, în varianta inițială, la Cotroceni. De altfel, în acest al doilea mandat în care România a trecut prin cele mai grave crize postdecembriste, după mineriade, Klaus Iohannis și-a asumat o responsabilitate doar în două situații generice:
- Reprezentarea externă simbolică: apare în fotografiile de politică externă, transmite în plan extern mesajul corect (cum sunt cele privind Bâstroe și cel din turneul sud-american, privind agresiunea Rusiei asupra Ucrainei), fotografiile sunt transmise presei.
- Aducerea și menținerea PNL la putere: unul din rarele momente în care președintele a luat parte la un eveniment public care nu era aranjat pentru a nu-i fi potrivnic chiar până la ultimele amănunte a fost congresul PNL,
