Bogdan Aurescu, la reuniunea miniştrilor de Externe din UE. Acord politic pe sancţiunile împotriva celor care destabilizează Republica Moldova
Propus de Bogdan Aurescu în 20 februarie, regimul de sancţiuni împotriva celor care încearcă să destabilizeze Republica Moldova a fost agreat de miniştrii de Externe din UE.
După aprobarea sancţiunilor, vor fi aplicate interdicţii de intrare în ţară, dar şi confiscarea bunurilor şi îngheţarea conturilor pentru mai multe persoane, cum ar fi Ilan Shor sau Vlad Plahotniuc.
Iată declaraţiile făcute de Bogdan Aurescu.
„Pentru România, sunt două subiecte foarte importante pe agendă – bineînțeles, Ucraina și sprijinul acordat Ucrainei pentru a câștiga războiul, dar și Republica Moldova. Pentru că astăzi vom lua decizii foarte importante în ceea ce privește Republica Moldova, precum și în ce privește sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova.
Prima decizie va fi acordul politic, la care sunt convins că se va ajunge astăzi, de a stabili un nou regim de sancțiuni împotriva celor care acționează pentru destabilizarea statului și împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova. Este o propunere pe care am făcut-o la Consiliul Afaceri Externe din 20 februarie și sunt foarte bucuros că, într-o perioadă atât de scurtă de timp, a fost creat acest regim de sancțiuni.
Cred că este cel mai rapid proces de crearea a unui regim de sancțiuni în istoria Uniunii Europene. Sunt foarte bucuros că acesta va fi un instrument foarte important pentru a întări reziliența și securitatea Republicii Moldova în contextul acțiunilor orchestrate de către Rusia, precum demonstrațiile sau acțiunile subversive împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova, la care am fost martori în ultimele luni.
Este foarte important ca acest regim de sancțiuni să fie adoptat, pentru că orice măsură luată pentru a crește securitatea Republicii Moldova va fi, de asemenea, o măsură care va consolida securitatea României și a cetățenilor ei”, a declarat Bogdan Aurescu.
Se lucrează la lista persoanelor vizate
„Deja lucrăm împreună cu autoritățile din Republica Moldova asupra primei liste de persoane care să fie sancționate după ce regimul de sancțiuni va fi adoptat. Aceste măsuri, care vor include interdicții de călătorie și înghețarea activelor pentru astfel de persoane sau pentru entitățile implicate în astfel de acțiuni destabilizatoare vor reprezenta nu doar sancțiuni față de aceste persoane, dar și un factor de descurajare față de alte astfel de acțiuni în viitor.
În același timp, o altă decizie importantă va fi adoptarea deciziei de creare a unei Misiuni civile de Parteneriat UE în Republica Moldova. Este o altă măsură importantă, pe care România a susținut-o puternic și care va contribui, de asemenea, la creșterea rezilienței și a securității Republicii Moldova, deoarece va lupta împotriva acțiunilor hibride la adresa Republicii Moldova, împotriva dezinformării, împotriva acțiunilor care vizează securitatea cibernetică a țării și, de asemenea, va îmbunătăți gestionarea situațiilor de criză din Republica Moldova. Desigur, România va sprijini funcționarea acestei Misiuni, inclusiv prin propunerea de experți care să participe la Misiune.
Nu în ultimul rând în ceea ce privește Republica Moldova,