Azi, 19 aprilie, aşteptăm comunicatul EUROSTAT pe martie cu dinamica inflaţiei în UE – 27. Calculele preliminare îndreptăţesc speranţa, tot mai puternic conturată, că actualul ciclu inflaţionist şi-a atins vârfurile în octombrie anul trecut. Şi că rate medii cu două cifre nu vor mai fi nici în tabloul general, în care sunt cuprinse toate cele 27 de ţări din UE, nici în tabloul celor 20 de ţări din zona euro. Iar dacă, începând din noiembrie, au urmat patru luni de descreştere neîncetată, putem să conchidem că luna martie a anului curent va fi cea de-a cincea.
Ne bazăm în acest sens pe cel puţin trei indicii: 1) prognozele FMI, cele reactualizate recent, care prevăd ritmuri de creşteri ale preţurilor încetinite semnificativ; 2) indicele la nivel global, al preţurilor la alimente, care deşi nu a scăzut în martie… a înregistrat încetarea scumpirilor; 3) ţări cum sunt Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Italia, Olanda, Finlanda – toate din zona euro – au contabilizat în martie scăderi semnificative ale ratelor anuale.
Asta în general! În particular însă, în flancul estic al UE, vedem că nici Cehia, Polonia şi Ungaria, nici alte ţări din regiune nu au înregistrat descreşteri inflaţioniste atât de mari încât să detroneze România de pe locul deţinut de multă vreme – de ţară cu poziţia cea mai bună din zonă în topul inflaţiei.
Revin la prognoza actualizată a FMI. Referindu-se la dinamica inflaţiei, în acest an, Fondul notează că România va înregistra „o creştere medie anuală” de…10,5 la sută. Semnalam, în comentariul de săptâmâna trecută, din ZF, că diferenţa în cifre faţă de prognoza BNR, care a prevăzut o descreştere mai accentuată a inflaţiei în decembrie 2023, până la 7 la sută, a fost „prilej de vorbe şi de ipoteze” în dezbateri publice.
Voi detalia. Vă mai amintiţi zarva din 2017, în trimestrul al IV-lea, când a debutat precedentul ciclu inflaţionist? Şefilor partidului la putere, care aveau răspunderea guvernării, li s-a părut confortabilă inflaţia negativă de la începutul lui 2015 şi până la sfârşitul lui 2016. Cu rate anuale sub zero ale inflaţiei. După ce însă – în septembrie 2017 – un exerciţiu neinspirat al ANRE de liberalizare parţială la cerere a preţurilor la energie a scos inflaţia din „hibernare” …confortul s-a topit. Iar banca centrală – care din mai 2015 „îngheţase” la 1,75 la sută dobânda de referinţă – s-a văzut obligată de împrejurări şi de lege ca din ianuarie şi până în mai 2018 să înăsprească de trei ori politica monetară. Având ca reper rata anuală a inflaţiei.
Băncii Naţionale i s-a reproşat, atunci, că între două rate calculate de INS, cea „anuală”, care în mai 2018 urcase la 5,41 la sută, şi cea „medie”, de numai 3,3 la sută…a ales să se raporteze la cea mai mare. O alegere ce nu fusese însă făcută la întâmplare. Veţi vedea azi, când EUROSTAT va publica tabloul inflaţiei, că este luată în calcul „rata anuală”, ce exprimă dinamica pe 12 luni trecute.
