Politica

Planul de austeritate pentru români. Se face după „regula lui Patraulea” – Una ţie, două mie? Chirieac, comentariu acid: Asta înseamnă când te numeşti Câciu de la Finanţe!

Foto: Freepik *imagine cu rol ilustrativ

Tăieri din salarii, cheltuieli reduse la nivel de instituţii şi concedieri. Sunt măsuri eficiente pentru redresarea bugetului ţării şi îndeplinirea condiţiilor pentru ca România să poată beneficia de banii din PNRR?

După cum se ştie, miniștrii social-democrați au trimis deja la Guvern lista reducerilor cheltuielilor din propriile bugete. Potrivit surselor Antena 3 CNN, la Ministerul Culturii va fi o tăiere de 2 milioane de lei, la Ministerul Transporturilor aproape 400 de milioane de lei, însă nu de la întreținerea drumurilor sau de la investiții, pentru că asta era cerința principală a premierului, să nu fie afectate investițiile și nici bugetul de salarii. La Ministerul Economiei va fi o tăiere de câteva zeci de milioane de de lei, iar la Ministerul de Finanțe aproape 400 de milioane de lei.

Toate aceste tăieri sunt menite să acopere 20 miliarde de lei, lipsa de la bugetul de stat de la începutul anului. Această sumă ar fi trebuit să se regăsească din încasări, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Încasările din lunile ianuarie, februarie și martie la bugetul de stat au fost sub așteptări, motiv pentru care miniștrii trebuie să taie acum cheltuielile din propriile bugete.

Fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţeanu, a adus în atenţia românilor mai multe aspecte, în direct la România TV: Avem un deficit bugetar, fără precedent, de peste 22 de miliarde de lei. Cheltuielile au crescut într-un ritm mult mai alert şi veniturile au crescut într-un ritm mai lent. Pică vina pe PNRR! Dar situaţia bugetară ne arată că nu suntem într-o zonă bună. Pentru că au mărit cheltuielile, au crezut că vor încasa din inflaţie, populaţia nu mai suportă creşterea preţurilor.

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat, imediat după intervenţia fostului ministru:

„Este pentru prima când un ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţeanu, ne arată exact efectul erorii grave pe care au comis-o cei din PSD şi din PNL anul trecut, cu micşorarea limitei la impozitul pe cifra de afaceri de la 1 milion de euro la 500.000 de euro. Acum înţeleg şi ei de ce au încasat mai puţin. Este pentru prima dată când se spune asta în presă şi eu sper ca lucrul acesta să se rostogolească, fiindcă ar trebui să repare această greşeală. În plus, am  văzut că şi în domeniul construcţiilor civile este o scădere, au majorat TVA-ul de la 5 la 19%, încercând să ia mai mulţi bani.”

Niels Schnecker: Asta în plină criză imobiliară, cu o piaţă blocată total.

Bogdan Chirieac a completat: Asta înseamnă când te numeşti Câciu de la Finanţe! El a calculat aritmetic că o să ia mai mulţi bani, nu s-a gândit că va lua mai puţin. Şi uite că a luat mai puţin! Dumnezeule! Asta putea să-i spună oricine! Mă rog, nu ştiu de ce Daniel Dăianu a făcut această greşeală să le spună să mărească taxele şi impozitele sau să anuleze facilităţile,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button