Toată lumea se întreabă dacă suntem cu adevărat într-o criză, pentru că nu prea se vede, cel puţin la nivelul corporaţiilor, la nivelul marilor companii şi chiar la niveul întreprinderilor mari şi mijlocii.
Unii încă îşi mai amintesc de criza anterioară (între timp pe piaţă au venit alte generaţii, care nu au simţit pe viu acea criză), care a lovit în dreapta şi în stanga.
Creşterea cu 30% a cursului valutar leu/euro în câteva luni, respectiv de la 3,8 lei/euro până la 4,3 lei/euro de la finalul lui 2008 până la începutul lui 2009, dublarea cursului valutar al francului elveţian, cele două monede fiind cele mai folosite în acordarea de credite, în perioada de boom (70% din împrumuturi au fost atunci în valută) au ras practic valoarea în euro a salariilor şi au majorat semnificativ ratele bancare, pentru că la aceeaşi rată în euro trebuia să ai cu 30% mai mulţi lei, că să nu mai vorbim de situaţia cu francul elveţian.
Confruntate cu o prăbuşire economică, de la o creştere economică de 8% în 2008 am trecut la o cădere economică de 7% în 2009, deci un minus de 15%, companiile au tăiat salariile în valoare nominală în lei cu 10-20-30-40 şi chiar 50%, plus că au dat oamenii afară. Cine rezistă bine, cine nu, nu! Această scădere nominală a salariului în lei, coroborată cu creşterea cursului valutar, a dus la o scădere reală a salariilor. Nu multă lume a putut să se descurce cu această lovitură. După firmele private a venit şi statul, care a tăiat salariile din sectorul bugetar cu 25% în 2010. Aşa că a fost jale peste tot, iar criza s-a văzut pe viu.
Acum, totul este diferit, chiar total diferit, nu avem cădere economică, ci dimpotrivă, firmele nu dau oameni afară, ci dimpotrivă, fac eforturi să îi ţină majorând salariile. Cursul valutar leu/euro nu a crescut, ci chiar este foarte stabil, chiar prea stabil.
Chiar dacă suntem cu războiul din Ucraina la graniţă, chiar dacă ne confruntăm cu o inflaţie puţin aşteptată, economia funcţionează. Companiile nu au majorat salariile la nivelul inflaţiei, dar totuşi a reuşit să acopere jumătate din creşterea preţurilor. Pe fondul stabilităţii cursului valutar leu/ euro salariile au crescut în euro.
Chiar dacă dobânzile la lei au crescut de 5-6 ori în mai puţin de doi ani, lumea reuşeşte să îşi plătească ratele la bancă. La împrumuturile în lei rata creşte din dobândă, dar nu creşte principalul, ceea ce la un credit în valută se întâmplă şi cu principalul, şi cu rata.
Acum 70% din împrumuturile acordate persoanelor fizice sunt în lei, ceea ce a facut ca România să stea mult mai bine în picioare.
Deşi pare un paradox, inflaţia de acum a ajutat economia românească, a ajutat companiile, a ajutat statul, care a avut încasări mai mari la buget. Orice om dacă ar avea de ales între o tăiere nominală a salariilor cu 10% la o inflaţie de 4% versus o inflaţie de 16% şi o creştere salarială nominală de 4% ar alege varianta a doua.
