Klaus Iohannis, vizită în America Latină, după Paști. Chirieac: Ai nevoie de pieţe. Ceva trebuie făcut. Macron a venit cu trei avioane la Bucureşti. Nu ştiu cu câte pleacă preşedintele
Klaus Iohannis va face o vizită în America Latină, imediat după Paști. Analistul politc Bogdan Chirieac atrage atenția asupra unui aspect important.
Întrebat dacă acest turneu prin America Latină era necesar pentru politica externă a României, analistul politic Bogdan Chirieac a spus:
„Cinstit, da! Gândiţi-vă că sunt zone întregi pe acest pământ care nu sunt explorate în niciun fel, nici de diplomaţia românească, nici de business-ul românesc, nici de establishmentul politic. Anii de absenţă ai politicii externe se simt. America Latină, în momentul ăsta, este în plină expansiune. Sunt comparabili, ca PIB pe cap de locuitor, cu noi. Mulţi sunt sub noi. În mod normal, am putea să găsim noi pieţe de export, să găsim noi investitori.
Acum, dacă va avea succes sau nu vizita preşedintelui asta nu pot să ştiu, vă daţi seama. Ştiu că Japonia a fost un lucru bun – prin semnarea parteneriatului strategic. Asta înseamnă că, cinci ani, nu se va întâmpla nimic, dar japonezii sunt foarte temeinici. După cinci ani, veţi avea o expansiune asimptotică a business-ului japonez în România. America Latină, sigur, acţionează mult mai repede. Aţi văzut, Macron va veni la Bucureşti cu trei avioane – oameni de afaceri cu care s-a dus în China. Acum, nu ştiu cu câte avioane de oameni de afaceri pleacă președintele Klaus Iohannnis în America Latină, că despre asta este vorba”.
„Ai nevoie de pieţe. Este foarte bună UE, dar ceva trebuie făcut”
„Ar trebui să vedem nivelul întâlnirilor, ce programe s-au semnat – în mod normal ar trebui să fie pregăite. Dar, repet, era important ca un număr de oameni de afaceri din România să fie participanţi în această vizită. Nu mai spun de presă – pentru a populariza. Sunt naţiuni puternice şi Brazilia, şi Argentina, cu economii în plină expansiune – mai ales Brazilia . Acolo pot găsi… Ai nevoie de pieţe. Este foarte bună UE, este minunată, ne-a permis să ieşim din sărăcie, niciodată nu vom putea fi suficient de recunoscători şi noi lor, şi ei nouă, dar ceva trebuie făcut”, a adăugat analistul politic.
Vizitele lui Klaus Iohannis, în America Latin (18 – 26 aprilie 2023)
„Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 18–26 aprilie 2023, vizite oficiale în Republica Federativă a Braziliei, în Republica Chile și în Republica Argentina.
Aceste vizite urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine și redinamizarea interacțiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial, fiind menite să deschidă noi oportunități de colaborare în domenii de interes crescut, inclusiv cele privind răspunsul comun la o serie de provocări la nivel global.
America Latină reunește state membre sau în proces de aderare la OCDE, cu economii emergente, care contribuie sau pot contribui în mod semnificativ, la nivel global, la securitatea alimentară, la cea energetică sau climatică, la recuperarea economică post-pandemie și dezvoltarea durabilă.
Principalele obiective ale vizitelor oficiale ale Președintelui României în America Latină vizează: aprofundarea dialogului politico-diplomatic pe teme de interes comun;