Politica

Consultări între Bogdan Aurescu și omologul din Republica Moldova/ video

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, ministrul Aurescu a avut miercuri o sesiune de consultări cu omologul din Republica Moldova, Nicu Popescu, în contextul participării acestuia la prima Conferinţă privind securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea şi la reuniunea trilaterală a miniştrilor afacerilor externe, cu participarea miniştrilor apărării din România, Republica Moldova şi Ucraina, care vor avea loc joi la Bucureşti. La întâlnire a participat şi ministrul apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi.

Cei doi miniştri au analizat stadiul eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova, cu accent asupra îndeplinirii celor nouă recomandări ale Comisiei Europene din iunie 2022 şi, pe un plan mai larg, în ce priveşte stadiul implementării reformelor asumate de Guvernul de la Chişinău. În acest context, au fost abordate şi modalităţile de sprijin din partea României, atât sub aspect politic, cât şi în materie de transfer concret de expertiză.

„Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea îndeplinirii tuturor recomandărilor Comisiei, astfel încât să se poată trece la deschiderea negocierilor de aderare, decizie pe care România o va susţine ferm, la fel cum a susţinut anul trecut acordarea statutului de stat candidat la aderare”, precizează MAE.

Discuţiile s-au concentrat şi asupra consecinţelor războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi asupra provocărilor de securitate şi de natură hibridă cu care se confruntă Republica Moldova.

Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a evocat stadiul iniţiativei sale, prezentată în reuniunea Consiliului Afaceri Externe din 20 februarie, de creare a unui regim de sancţiuni pentru contracararea acţiunilor de destabilizare la adresa Republicii Moldova şi a ordinii constituţionale a acesteia.

„Şeful diplomaţiei române a prezentat demersurile întreprinse de MAE al României în relaţia cu statele membre ale UE şi cu instituţiile europene, în vederea parcurgerii într-un ritm cât mai rapid a etapelor necesare la nivel comunitar pentru adoptarea acestui regim. Ministrul Popescu a exprimat aprecierea deosebită a Chişinăului pentru această iniţiativă”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, cei doi miniştri au discutat principalele măsuri la nivelul UE şi al NATO de consolidare a rezilienţei Republicii Moldova. O atenţie prioritară a fost acordată perspectivelor lansării Misiunii de Parteneriat UE în Republica Moldova (EUPM Moldova), misiune civilă PSAC a cărei înfiinţare a fost puternic susţinută de România.

Au fost abordate şi aspecte legate de sprijinul oferit Republicii Moldova prin Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF) a Uniunii Europene. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, de asemenea, că România continuă să contribuie la programele NATO de dezvoltare a capacităţilor de apărare ale Republicii Moldova, inclusiv prin alocarea unei sume de 750.000 de dolari în acest scop, suplimentar celor 600.000 de dolari deja alocaţi.

Totodată, au fost discutate proiectele prioritare de pe agenda sectorială bilaterală, îndeosebi rezultatele de etapă ale demersurilor de extindere a interconectărilor de energie electrică şi a infrastructurii de transport, precum şi a capacităţii de tranzit la frontiera dintre România şi Republica Moldova. Miniştrii au mai abordat stadiul implementării proiectelor bilaterale finanţate de România, în special în baza Acordului bilateral privind asistenţa nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button