Politica

Cărbunaru: Analiza propunerilor ministerelor de reducere a cheltuielilor bugetare – la următoarea şedinţă a Executivului

Analiza propunerilor ministerelor de reducere a cheltuielilor bugetare, cerută de premierul Nicolae Ciucă, va fi derulată la următoarea şedinţă a Executivului, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 

Conform acestuia, până miercuri după-amiază majoritatea ministerelor au depus deja planurile de reducere a cheltuielilor bugetare. ‘Procesul de centralizare este încă în derulare, documentele fiind preluate la nivelul Guvernului. Analiza propunerilor ministerelor va fi derulată la următoarea şedinţă a Executivului’, a declarat Cărbunaru.

Între ministerele care au avansat, deja, propuneri de reducere a bugetului se numără şi Ministerul Afacerilor Interne.

Conform unor surse politice, MAI a avansat o reducere a cheltuielilor de aproximativ 650 de milioane de lei, banii urmând a fi economisiţi de la cheltuieli cu bunuri şi servicii – 200 de milioane de lei şi prin neîncadrarea din sursă externă în structurile ministerului a 8.000 de persoane – 450 de milioane de lei, aşa cum s-a bugetat pe anul 2023, ca urmare a deficitului de personal.

Tot surse politice au precizat că Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a propus o reducere de 160 de milioane de lei a cheltuielilor, banii urmând a fi economisiţi şi prin decalarea pentru anul viitor a unor alocări de sume aferente proiectelor de cercetare declarate câştigătoare sau în curs de a fi stabilite în baza concursurilor organizate în acest an de minister.

În privinţa Ministerului Educaţiei, aceleaşi surse politice au precizat că ministrul de resort a comunicat premierului că nu există posibilitatea de reduceri de cheltuieli la această instituţie. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button