Adrian Vasilescu, BNR: Trei ani pe care istoria îi va ţine minte
În aprilie 2020, pregătirile pentru liberalizarea preţurilor produselor şi serviciilor energetice în România nu aveau de ce să ne îngrijoreze. În jurul nostru, în Uniunea Europeană, bătălia se dădea cu deflaţia, şi nicidecum cu creşteri de preţuri.
Pentru noi, tocmai turbulenţele care în UE forţaseră preţurile generale să coboare sub zero ori cu puţin peste zero constituiau climatul ideal pentru a demara reforma energetică. O reformă care trebuia făcută. Eram restanţieri, viciam piaţa cu preţuri fixate de stat, aşa că o schimbare în acest sens nu mai putea întârzia.
Decizia unei acţiuni în mai multe reprize – cu liberalizarea preţurilor la gaze de la 1 august 2020, la electricitate de la 1 ianuarie 2021, urmând ca data liberalizării preţurilor la energia termică să fie stabilită ulterior – a fost desigur raţională. Când la 1 august 2020, aşa cum se decisese, s-a trecut la liberalizarea preţurilor la gaze, niciun şoc nu a tulburat piaţa. Iar timp de un an, până în iulie 2021, gazele naturale nu doar că nu s-au scumpit, ci chiar s-au… mai ieftinit. Preţurile la gaze au fost reduse, de-a lungul acestui an, în mai multe rânduri. Reduceri cu două procente, în termeni anuali, au fost înregistrate în decembrie 2020 şi în ianuarie, februarie, martie şi mai 2021. Primul şoc, cu o creştere într-o singură lună de 20,49 la sută, a intervenit abia în iulie 2021.
Cota optimă a inflaţiei în România, de 2,06 la sută în decembrie 2020, căreia i s-a adăugat o scădere de 2,18 la sută a preţului gazelor în aceeaşi lună au reprezentat două guri de oxigen pentru Banca Naţională. De care avea absolută nevoie în împrejurarea în care PIB-ul ţării, contractând-se trei trimestre consecutiv în 2020, încheiase anul cu o recesiune semnificativă. La 15 ianuarie 2021, în şedinţa de politică monetară a CA al BNR, reducerea dobânzii-cheie la 1,25 la sută, cel mai de jos nivel istoric, nu a surprins pe nimeni. BNR a dat astfel drum liber acumulării de valoare adăugată pentru ieşirea din recesiune. Într-un singur trimestru din 2021, al doilea, a fost recuperată întreaga pierdere de PIB din patru trimestre consecutive. Anul 2021 avea să se încheie cu o creştere economică semnificativă, de aproape şase procente, una dintre cele mai mari din întreaga Uniune Europeană.
Tot în ianuarie 2021 însă, când intra în vigoare şi decizia de liberalizare a preţurilor curentului electric, a venit însă şi un duş rece. Spre deosebire de companiile de gaze, care au răbdat un an până să urce preţurile, companiile de electricitate s-au dovedit a fi extrem de grăbite. În ianuarie 2021, în prima lună cu preţuri libere, curentul electric s-a scumpit cu 18,35 la sută. A fost gongul care a anunţat debutul actualului val inflaţionist. Fără concursul gazelor şi al altor preţuri cu ponderi mari însă, plus o scădere de aproape trei procente a cotei anuale a preţului combustibililor, inflaţia nu a reuşit să depăşească în ianuarie 2021 rata anuală de 2,99 la sută. Şi a mai contat ceva: faptul că în ianuarie 2021 deflaţia continua să facă ravagii în Uniunea Europeană.