Noile generaţii nu vor beneficia de oportunităţile pe care le-am avut noi, generaţia X şi generaţia millennials. Aşa că vor fi extrem de revoltate şi vor „pune mâna pe furcă”
Pentru generaţia mea – generaţia X, 1965-1980 –, situaţia economică, socială, chiar şi politică de acum a României este peste aşteptările pe care le-am avut în deceniul ’90, atunci când totul era cenuşiu, când nu eram în Uniunea Europeană şi în NATO, când credeam că am fost vânduţi din nou ruşilor.
Noi am beneficiat de creşterea economică a României de la începutul anilor 2000, când PIB-ul era de 40 de miliarde de euro, până acum, când vom ajunge la un PIB de 320 de miliarde de euro (adică o creştere de opt ori).
Era greu să-ţi imaginezi traiectoria pe care urma să o aibă România când minerii erau din nou la putere, când Iliescu revenea din nou la putere, când economia reuşea să aibă exporturi de numai 8 miliarde de dolari într-un an de zile, când salariile erau mâncate de inflaţie (pentru cine îşi mai aminteşte, la finalul anilor ’90 şi începutul anilor 2000 inflaţia era de 40%, iar creşterea anuală a cursului valutar ajungea la 30%).
La începutul anilor 2000 salariul mediu era de 200 de dolari/euro. Băncile nu dădeau credite persoanelor fizice, nu puteai să faci economii într-un timp rezonabil ca să-ţi cumperi un apartament, iar singura soluţie era moartea bunicilor, cinic vorbind.
Economia comunistă se închidea, oamenii erau daţi afară, în timp ce posturile disponibile la noile investiţii străine nu erau chiar atât de generoase.
Aşa că pentru noi, ceea ce a urmat – creşterea accelerată a economiei, creşterea salariilor, intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, desantul investiţiilor străine, apariţia supermarketurilor, dezvoltarea mall-urilor, deschiderea graniţelor – a fost ceva ce nu ne-am imaginat la începutul anilor ’90. În 2007 deja PIB-ul crescuse de trei ori, iar salariile în domeniul corporatist au avut o creştere exponenţială.
Investiţiile străine au creat oportunităţi, au creat joburi noi, au adus sute de ore de training, au dat posibilitatea generaţiei X şi celor care s-au născut după 1960 din generaţia Baby Boomers să ocupe nişte poziţii superioare în companii, la care nu ar fi visat niciodată. Să fii şef la 30 de ani stârnea mirarea propriilor părinţi şi propriilor bunici.
O parte din generaţia X s-a trezit în câţiva ani că a ajuns la un nivel salarial comparativ cu media occidentului. Bineînţeles că nu toată lumea a fost atât de norocoasă.
Venirea crizei începând cu 2008 a mai temperat tot acest avânt, a mai redus din speranţele multora. Din cauza turbulenţelor economice care au apărut, visurile generaţiei X şi generaţiei Y (millennials) de-a trăi în România ca-n afară s-au mai redus. Mulţi s-au trezit că nu mai puteau să-şi plătească creditele luate pentru nişte apartamente supraevaluate, plus că reducerile salariale din companiile private au dat înapoi foarte multe bugete.
După 2012, economia şi-a reluat ritmul de creştere, dobânzile la lei au început să scadă, programul imobiliar Prima casă a adus multe speranţe de a avea propriul apartament, mai ales că preţurile s-au înjumătăţit faţă de perioada de boom economic din 2005-2008.
