Dacă negocierea unei apropieri dintre Iran și Arabia Saudită a fost un succes diplomatic al Chinei, șansele ca pacea din Ucraina să se întâmple sub protectorat chinez nu sunt serioase.
Să observăm mai înainte că realizările diplomației chineze s-au manifestat doar cu state nedemocratice. Diplomația chineză s-a manifestat puternic în zonele de pe glob din care SUA s-au retras sau au avut insuccese.
Diplomația chineză s-a oprit la granița intereselor țărilor democratice, China nereușind să convingă Rusia să nu invadeze Ucraina și neimplicându-se în conflictul palestinian, de exemplu. Diplomația chineză se mișcă deocamdată în Asia și în Africa, unde statul comunist chinez are interese economice și unde conflictele dintre terți i-ar scădea randamentul economic.
Partidul Comunist Chinez se află într-o cursă economică contracronometru cu SUA. Xi Jinping vrea o dezvoltare accelerată a economiei chineze, dar nu o poate face, din nefericire pentru el, decât prin exportul pe piețele americane și europene.
Situația aceasta pune China în siajul puterilor economice mondiale, SUA și Europa. Abia când China va avea o piață de desfacere suficientă șieși și își va echilibra balanța comercială cu SUA și UE va putea clama câștigarea poziției de lider politic mondial. Până atunci va mai curge multă apă pe fluviile chineze, fie ele galbene sau albastre.
Dacă Xi Jinping este mai realist decât Putin, înțelege că pe termen scurt și mediu nu poate aspira decât la contrabalansarea puterii politice și militare a SUA.
Pe românește, să ajungă să împartă lumea cu Statele Unite, să obțină o zonă în care să fie recunoscut drept lider. Și, privind BRICS, se pare că o asemenea zonă există.
Țările din această zonă sunt fie despotice, fie comuniste, fie iliberale. S-au strâns toate la un loc pentru că se tem nu de forța economică a SUA, ci, la fel ca Putin, de faptul că americanii insistă pe promovarea democrației în rândul țărilor cu care au relații. Or, tocmai lipsa democrației este factorul comun care unește aceste țări.
Asta înseamnă o lume bipolară pentru China. Fiind ea o țară cu conducere comunistă, nu se poate apăra decât dacă crește nivelul de trai în țară și dacă se pune în fruntea unor țări cu care să contracareze amenințarea democrației ce vine din SUA. Și în cadrul acestui grup poate China să-și manifeste puterea diplomatică.
Cu Ucraina lucrurile stau altfel. Ucraina este o țară care aspiră să intre în UE, dacă nu și în NATO. Ucraina este o țară agresată de unul din membrii BRICS, Rusia lui Putin. Acest lucru se întâmplă de 9 ani și măreața Chină n-a catadicsit să se implice într-un proces de pace. China a văzut agresiunea rusă la fel ca Putin, ca pe o lovitură de imagine și de putere dată Occidentului.
Din aceste motive planul de pace chinez este o minuțioasă construcție teoretică, care ocolește esențialul, cine este agresorul și cine este statul agresat. Dacă ar fi pornit de la adevărul militar și politic,
