Culise din ședința PNL. Ciucă, privind salariile: I-am cerut ministrului de Finanțe să nu taie niciun leu!
Modul de gestionare a granturilor ar putea fi debirocratizat. Ce i-a cerut Ciucă ministrului Burduja. Sursa foto: Gov.ro
Nicolae Ciucă a participat la ședința PNL Timiș.
Acolo, potrivit unor surse DC News, premierul a făcut mai multe declarații pe care le redăm mai jos.
„Noi muncim de dimineață până noaptea cu mintea limpede ca să îi servim pe români, nu alte partide. Asta înseamnă să fii în serviciul public. Nu facem politică sau politici publice la restaurant”, a zis Nicolae Ciucă, potrivit unor surse DC News.
„Pragmatic vorbind, actuala Coaliție reprezintă singura formulă prin care putem guverna eficient România. Dacă PNL va fi pus în situația de a nu-și putea pune în aplicare viziunea de guvernare, prezența noastră în actuala formulă ar putea fi revizuită”, a mai zis premierul.
„Vom stabili garnitura membrilor în viitorul Guvern în funcție de competențe și de experiența profesională”, a adăugat Nicolae Ciucă.
Despre speculațiile privind reducerea salariilor
„Principalul deficit, în instituții, nu este cel bugetar, ci cel de voință, viziune și caracter. I-am cerut ministrului de Finanțe să nu taie niciun leu de la salarii și de la investiții”, a mai zis premierul în legătură cu speculațiile privind reducerea salariilor.
„La fel cum Banatul este fruntea, tot așa PNL trebuie să fie partidul care se află în prima linie a schimbărilor în bine a României și a județului”, a mai spus premierul, citat de aceleași surse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
ciuca
ciuca timis
nicolae ciuca