Externe

Finlanda intră în NATO după ani de neutralitate. Turcia și Ungaria și-au dat în final acordul

Parlamentul turc a aprobat aderarea Finlandei la NATO. Turcia a fost ultima ţară membră care a ratificat protocolul de admitere a ţării în alianţă.
 

Turcia a aprobat solicitarea Finlandei de a adera la NATO (Alianța Tratatului Atlanticului de Nord) după câteva luni de dispute.

Parlamentul turc a votat în unanimitate în favoarea aderării Finlandei joi, depăşind ultimul ei obstacol din procesul de aderare, potrivit CNN, la patru zile după parlamentul Ungariei. 

Finlanda şi Suedia s-au angajat timp de decenii să nu adere la NATO pentru a evita să provoace Kremlinul.

Totuşi, acest lucru s-a schimbat când dictatorul rus Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina şi a forţat cele două ţări scandinave să-şi reevalueze statutul neutru. 

O majoritate covârşitoare a membrilor NATO au răspuns pozitiv la cererile lor, aprobându-le în câteva săptămâni.

Dar Turcia şi Ungaria au blocat sau au prelungit procesul de aderare. 

Erdogan a acuzat Finlanda şi Suedia că găzduiesc „organizaţii teroriste” kurde, în timp ce premierul ungar Viktor Orban a susţinut că răspândesc „minciuni” cu privire la situaţia statului de drept al ţării sale.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button