Adrian Vasilescu, BNR: „Iarnă” peste economia globală. Vremea dobânzilor mici a trecut şi a banilor ieftini
În urmă cu doi ani, în primele zile de ianuarie niciun nor nu prevestea furtuna preţurilor ce avea să urmeze. Iau în calcul, desigur, starea economiei interne. Recesiunea, care debutase agresiv în martie 2020, pierduse din viteză de la un trimestru la altul, încheindu-şi ciclul înainte de martie 2021. Iar în trimestrul următor avea să fie recuperată întreaga contracţie adunată în precedentele patru trimestre. Cât priveşte dinamica preţurilor, rata optimă de la sfârşitul anului 2020, ce înscrisese România pe cel mai bun loc între cele 27 de state din UE… a dat apă la moară vocilor care susţineau de câteva luni bune că venise timpul şi pentru BNR să coboare dobânda de politică monetară spre zero, asemenea Fed, BCE şi băncilor centrale din Cehia, Polonia şi Ungaria.
Pentru că învăţase, dintr-o îndelungată experienţă, cât de grave pot fi consecinţele dacă încalci linia de echilibru, BNR s-a abţinut. E vorba despre acea linie de echilibru de care orice bancă centrală din lume este obligată să ţină seama când îşi calibrează politica monetară. Altfel ar risca să pună în primejdie stabilitatea preţurilor, creşterea economică şi creditarea. În consecinţă, BNR a coborât dobânda, în ianuarie 2021 …dar numai până la 1,25 la sută. Departe de zero!
Nu uitase o experienţă dură când, după aproape trei ani, din mai 2015 şi până în ianuarie 2018 (în împrejurări care făcuseră posibilă menţinerea dobânzii la 1,75 la sută, nivel ce încuraja avântul creşterii economice, descurajând inflaţia) acest echilibru câştigat greu fusese pierdut. Când şi cum? În octombrie 2017 începuse în România un neinspirat exerciţiu de liberalizare a preţurilor produselor şi serviciilor energetice. Neinspirat în două sensuri. Alegerea momentului: toamna unui an în care, pe pieţele internaţionale, tocmai se scumpeau alimentele procesate şi carburanţii. Şi apoi, dezordinea instituţională din zona de pregătire a procesului, fără comunicare adecvată cu populaţia şi cu toţi ceilalţi consumatori.
Dobânzile nu mai privesc în jos. Vremea dobânzilor mici a trecut. Şi a banilor ieftini! Cauze? Scumpirea energiei, a alimentelor procesate, blocajele lanţurilor de aprovizionare şi producţie. Totul în planul ofertei. Spunem că Marea Relaxare a rămas undeva în urmă! Dar acesta e adevărul? Nu cumva o resimţim încă, prezentă, cauză directă a inflaţiei ce s-a aşternut peste economia globală ca o iarnă lungă şi grea? O temă ce impune să fie mai atent analizată.
Ce a ieşit? Povestea are istorie! În ultima parte a anilor 1980, după ce ţara trecuse printr-o încetare de plăţi şi prin criza provocată de plata anticipată a datoriei externe, a fost scumpită energia electrică, înainte cu un an de evenimentele din decembrie 1989. În primăvara lui 1990, când au luat amploare demonstraţiile de masă pentru creşteri salariale, au început să se înmulţească pancartele cu un slogan ce a sensibilizat autorităţile: „Jos aberantul preţ al kilowattului/oră!”…
De atunci, preţul curentului electric a trecut în directa administrare a statului. Şi a rămas aşa… până în toamna lui 2017. Când s-a trecut la amintitul exerciţiu de liberalizare. Procedeul aplicat: „De jos în sus!” Nu mai venea ANRE,
