Politica

Rareş Bogdan, încrezător că Austria îşi va schimba votul pentru aderarea României la Schengen. Victor Negrescu anunţă că noul MCV pentru Bulgaria ar putea bloca şi România

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a precizat că Austria şi-a schimbat punctul de vedere cu privire la România şi ar putea să îşi schimbe votul privind aderarea ţării noastre la Schengen în acest an. Europarlamentarul social democrat Victor Negrescu spune, însă, că totul va depinde de noul raport MCV pentru Bulgaria, cerut de Olanda.

Întrebat dacă este mai probabilă o decuplare a României de Bulgaria, în condiţiile în care Olanda nu şi-a schimbat părerea faţă de Bulgaria pentru aderarea la Schengen, Rareş Bogdan a spus că „în privinţa decuplării sau a unor calendare diferite de aderare trebuie întrebată Administraţia Prezidenţială. Ar fi culmea să comentez eu, de la Strasbourg, o chestiune care ţine de o discuţie pe care cu siguranţă preşedintele a avut-o în Bulgaria”. 

„Dar pot da detalii pe chestiunile legate de Austria. Austria şi-a schimbat atitudinea faţă de România, datorită unui lobby foarte puternic a firmelor austriece din România, care au făcut o presiune constantă asupra Guvernului de la Viena. De asemenea, Ylva Johanson, comisarul european pentru afaceri interne, a spus extrem de clar la consiliul JAI de săptămâna trecută, şi nu a fost contestată de ministrul Karner, din Austria, că Austria nu este o destinaţie finală pentru migranţi. 

De asemenea, ministrul Karner negociază cu ministrul Bode o vizită în România. Pe 30 martie, ministrul de Interne al Spaniei va veni în România, iar vizita sa este extrem de importantă, pentru că pe 1 iulie Spania preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Nu cred că la JAI-ul din iunie va fi pusă pe ordinea de zi aderarea, din cauza tensiunilor dintre Olanda şi Bulgaria. Olanda va da cu greu un vot pentru Bulgaria. Dar în timp ce Suedia nu este hotărâtă să pună extinderea Schengen pe ordinea de zi a JAI din iunie, Spania pare mai hotărâtă să facă asta, chiar dacă are alegeri pe 28 mai, dar şi la finalul lunii noiembrie. 

Faptul că ministrul de Interne spaniol a acceptat o vizită în România în 30 martie e foarte important”, a declarat Rareş Bogdan. 

Olanda cere un nou MCV pentru Bulgaria. Victor Negrescu: Dacă raportul va fi negativ, vom fi blocaţi şi noi la pachet

„Eu tocmai am ieşit dintr-o discuţie cu comisarul Johanson, în care am discutat şi despre migraţie, şi despre aderarea României la Schengen. Pot să vă spun că executivul european caută o soluţie să avem un vot până la alegerile europarlamentare de anul viitor. Ar exista premise pentru un astfel de vot. Există un dialog direct cu reprezentanţii din Austria. Chiar premierul spaniol Pedro Sanchez a avut o discuţie în acest sens cu cancelarul Austriei, Nehammer. Prietenii noştri din Spania ne sprijină insistent în această direcţie. Chiar vor depune toate eforturile necesare pentru a avea un vot pozitiv. 

Dar e clar că astăzi România este cuplată cu Bulgaria, nu mai putem vorbi de o decuplare. Practica europeană ne arată că nu se lasă niciun stat în urmă. Olanda a cerut un nou raport MCV pentru Bulgaria,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button