Actualitate

Detalii despre ingrediente, valori nutriționale și E-uri, în meniurile restaurantelor, din 15 martie

Detalii despre ingrediente, valori nutriționale și E-uri, în meniurile restaurantelor, din 15 martie / Foto: Pixabay, de Frank Becker

Meniurile din restaurante trebuie să conțină detalii despre ingrediente, valori nutriționale și E-uri, începând de astăzi, 15 martie.

Restaurantele şi unităţile de alimentaţie publică au obligaţia de a afişa, începând de miercuri, 15 martie, ingredientele şi valorile nutriţionale ale produselor şi preparatelor pe care le servesc consumatorilor, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului 201/2022 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmite Agerpres.

Iniţial, Ordinul trebuia să intre în vigoare pe 20 decembrie 2022, dar s-a hotărât amânarea până la data de 15 martie 2023 în urma consultărilor cu structurile asociative şi patronatele din HoReCa, pentru a da timpul necesar operatorilor economici să se pregătească cu toate informaţiile pe care aceştia trebuie să le afişeze în meniuri.

Potrivit ANPC, prevederile actului administrativ se aplică şi în cazul site-urilor operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate.

Ce detalii vor trebui să fie trecute în meniurile restaurantelor

Potrivit Ordinului, trebuie indicată cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mâncare (ex: muşchiuleţ de porc – 140g, cu garnitură de orez cu legume – 140g [orez, apă, legume – 30g (morcov, dovlecel, ardei gras, în cantităţi variabile), ulei vegetal, sare, potenţator de aromă: glutamat de sodiu]). De asemenea, aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: acidifiant, etc.) urmată de codul de numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifică (ex: acid citric). Astfel, ca exemplu: acidifiant – E 330 sau Acidifiant – acid citric; potenţator de aromă: E621 sau potenţator de aromă: glutamat de sodiu.

ANPC a explicat, în noiembrie 2022, că lista aditivilor se regăseşte în Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari.

Potrivit sursei citate, Ordinul conţine elemente esenţiale pentru sănătatea consumatorilor, ţinând cont că, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, tot aşa este normal să se regăsească acelaşi tip de informaţii care să descrie un preparat culinar servit într-o locaţie de alimentaţie publică.

„În acest fel, consumatorii pot lua decizia în cunoştinţă de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul”, au susţinut reprezentanţii ANPC, într-un comunicat transmis la finele anului trecut, când s-a luat decizia de amânare a termenului de afişare a acestor informaţii în listele meniu fizice sau virtuale.

Vom ști și câte E-uri are mâncarea aleasă

La rândul său, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, explica la finele lunii ianuarie că alături de numele produsului va trebui pus într-o paranteză şi numărul de E-uri.

„Vreau să fac o paranteză legat de ordinul ce stabileşte ce informaţii trebuie să ne pună la dispoziţie operatorul economic din alimentaţie publică, fie că vorbim despre cantină, fie că vorbim despre restaurante sau unităţi de alimentaţie de tip fast-food.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button