Revine criza energetică. Adrian Negrescu: Acum e calmul dinaintea furtunii. Vor crește din nou și prețurile la pompă / video
Adrian Negrescu, analist economic, a vorbit despre revenirea crizei energetice.
Invitat la emisiunea „Totul despre bani“, la DC News, analistul economic Adrian Negrescu a spus că ne vom confrunta cu o revenire a crizei energetice:
„Cred că acum, pe zona de energie, e calmul dinaintea furtunii. Noi ne-am salvat destul de bine în iarna acestui an, pentru că a fost o iarnă blândă, am reușit să cumpărăm gaze, chiar dacă la niște prețuri mari, dar îmi e teamă că, în perspectiva următorului sezon rece, lucrurile se vor complica semnificativ. Sursele de aprovizionare cu gaze sunt din ce în ce mai puține.
Noi încercăm să aducem gaze din Azerbaidjan și Kazahstan, dar până vom pune acest lucru în practică mai durează. S-ar putea să avem o problemă cu asigurarea necesarului de gaze. În această iarnă am consumat 60-70% din gazele stocate în rezerve și nu a fost o iarnă friguroasă. Dacă iarna viitoare va fi una dificilă, vor fi creșteri foarte mari de prețuri și la gaze.
La fel se va întâmpla și pe zona de energie, în condițiile în care nu investim și închidem capacități de producție, mai ales pe zona de cărbune, care produce energie în bandă. Vom avea niște probleme majore și îmi e teamă că această criză energetică va reveni în prim-plan undeva prin luna octombrie.
De asemenea, să nu uităm că mai ales în piața de petrol și gaze sunt probleme. De acum încolo va trebui să ne aprovizionăm din surse alternative, pentru că cea rusă este sub sancțiunile UE. Sursele alternative sunt mai scumpe și vom avea o creștere a prețurilor la pompă în acest an“, a spus analistul economic Adrian Negrescu la DC News.
CITEȘTE ȘI – EXCLUSIV Sacrificii în farfurie pentru creditul la bancă. Adrian Negrescu: Nu înţeleg de ce îşi plătesc românii ratele! Mi-e teamă că n-o vor putea face la nesfârşit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News