Performanța energetică a clădirilor. Dan Motreanu, amendamente: Ce categorii de gospodării vor fi sprijinite de stat
Dan Motreanu a anunțat o serie de amendamente la proiectul care vizează performanța energetică a clădirilor.
„Am propus, împreună cu mai mulți colegi europarlamentari, o serie de amendamente la proiectul care vizează performanța energetică a clădirilor.
Astfel, vor fi considerate gospodării vulnerabile gospodăriile care se confruntă sau au risc de a se confrunta cu sărăcia energetică sau gospodăriile, inclusiv cele cu venituri medii inferioare, care sunt expuse în mod deosebit la costuri ridicate ale energiei și care nu dispun de mijloacele necesare pentru renovarea clădirii pe care o ocupă. Varianta propusă inițial includea în această categorie doar gospodăriile care sunt deja în situația de sărăcie energetică, fără a le lua în calcul pe cele care sunt supuse acestui risc.
Statele membre se vor asigura că renovarea monumentelor se efectuează în conformitate cu normele naționale de conservare, cu standardele internaționale de conservare și cu arhitectura originală a monumentelor în cauză.
Statele membre pot decide să adapteze cerințele referitoare la îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor la clădirile protejate oficial ca făcând parte dintr-un sit protejat sau datorită valorii lor arhitecturale sau istorice deosebite. Această prevedere se aplica în măsura în care respectarea anumitor cerințe minime de performanță energetică ar modifica în mod inacceptabil caracterul sau înfățișarea acestora. Noi propusesem o variantă mai fermă, în care statele UE puteau decide chiar renunțarea la aplicarea cerințelor referitoare la îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor la clădirile protejate oficial. Comisia pentru industrie, cercetare și energie a ales această variantă de compromis.
Proiectele de măsuri pentru creșterea ratei renovărilor și reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră sunt dezbătute astăzi de Parlamentul European, votul final fiind programat mâine. Pentru ca sectorul construcțiilor să devină neutru din punct de vedere climatic până în 2050, toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând cu 2028″, a scris Dan Motreanu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
cladiri
dan motreanu
energie
gospodarii