Comentarii

Va porni Xi Jinping un război împotriva Americii?

  • Pandemia a redus mult din influența Beijing-ului pe plan global, iar asta se simte și din declarațiile liderilor comuniști, mai violente ca oricând.
  • Xi Jinping a atacat SUA, susținând că vrea să izoleze China pe plan global și să-i stopeze dezvoltarea economică.
  • Printr-o măsură fără precedent, reprezentanții partidului unic i-au oferit actualului președinte un nou mandat de cinci ani, al treilea.
  • China a anunțat o creștere cu peste 7% a bugetului militar pentru acest an, dar și așa rămâne de patru ori mai mic decât cel al SUA.
  • Olanda se alătură Americii și reduce exporturile de semiconductori către China, punând în pericol industria de echipamente electronice din această țară.

Întrebarea din titlu a fost pusă frecvent în ultimul timp de liderii lumii, care au asistat la un eveniment fără precedent la Beijing, votul reprezentanților Partidului Comunist pentru cel de-al treilea mandat de cinci ani al lui Xi Jinping în funcția de președinte și lider al formațiunii unice.

În discursul său, acesta a atacat în premieră SUA, acuzând-o că încearcă să stopeze dezvoltarea Chinei, s-o izoleze pe plan internațional și să-i suprime influența.

Pandemia a produs o schimbare majoră în felul în care Occidentul se raportează la China. 

Chiar dacă sunt state din Uniunea Europeană care au relații comerciale puternice cu uriașa țară asiatică, cei doi ani de criză sanitară care a indus și una economică au făcut ca guvernul de la Beijing să-și piardă mult din credibilitate.

Chiar dacă încă se discută despre originea Covid-19, scăpat în mod neglijent din laborator sau lansat de mizerabila piață de animale vii din Wuhan, lipsa de responsabilitate a liderilor chinezi care nu au reușit să alerteze în timp util statele lumii, încercările disperate de a ascunde originea virusului și modul haotic în care au acționat în primele zile ale catastrofei au arătat o mare vulnerabilitate a sistemului politic din China.

Relația dintre Vladimir Putin și Xi Jinping, invadarea de către Rusia a Ucrainei, un stat independent, și poziția ambiguă a Chinei în ce privește sângerosul conflict au produs o intensificare fără precedent a tensiunilor dintre China și Occident.

Diplomația SUA nu a vrut să riște și a început să ia măsuri de limitare a influenței chineze în lume. La ce va duce acest conflict, care se desfășoară acum în cancelariile puterii, rămâne de văzut, dar în niciun caz nu se poate spune că urmează o perioadă de pace.

Intrarea balonului de spionaj al Chinei în spațiul aerian din SUA a dus la o adâncire a disputei dintre cele două state și la schimburi dure de replici. 

În timp ce Joe Biden trimite arme Ucrainei pentru a respinge invazia Rusiei, Xi Jinping este tot mai iritat de faptul că nu-l poate ajuta prea mult pe Putin, dar și că lipsa de inițiativă a Chinei,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button