Actualitate

Ouăle s-au scumpit mai mult în România decât în UE

Ouă mai scumpe în România decât în restul ţărilor membre UE.

Preţul ouălor în Uniunea Europeană era, în medie, cu 30% mai mare în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022, o creştere uşor peste media europeană fiind înregistrată în România, unde ouăle erau cu 33,7% mai scumpe, arată datele Eurostat.

Comparativ, în luna ianuarie 2022 faţă de luna ianuarie 2021, preţul ouălor în Uniunea Europeană a crescut cu 7%, iar în luna ianuarie 2021 faţă de luna ianuarie 2020 a crescut cu doar 1%. În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri de preţuri la ouă s-au înregistrat în Cehia (cu un avans de 85% în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022), urmată de Ungaria (80%) şi Slovacia (79%). Cele mai mici creşteri au fost înregistrate în Germania şi Luxemburg (ambele cu 18%) şi Austria (19%).

Frenezie în Noua Zeelandă

În Noua Zeelandă se consumă mai multe ouă pe cap de locuitor decât în majoritatea țărilor. Creșterea costurilor a declansat o adevărată frenezie, iar oamenii caută găini online pentru a-și asigura proviziile de ouă. Site-ul de licitații locale Trade Me a declarat, pentru CNN, că găinile sunt din ce în ce mai căutate, dar și echipamentele pentru îngrijirea lor.

Noua Zeelandă s-ar confrunta cu această penurie și din cauza unei schimbări anticipate de mult în Legea agriculturii, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Legea interzice producerea de ouă de la găini ținute în „cuști convenționale” sau „cuști cu baterii” – de obicei spații metalice înghesuite care nu asigură o bunăstare adecvată găinilor.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

criza

gaini

oua

penurie

romania

ue

vanzari

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button