Politica

Ambasadorul SUA la Bucureşti laudă efortul României în sprijinul acordat Ucrainei: „A jucat un rol important”

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că România a jucat un rol important în asistenţa umanitară acordată Ucrainei, iar empatia şi generozitatea de care românii au dat dovadă faţă de vecinii lor au fost exemplare, lucru apreciat de refugiaţii ucraineni.

„Mulţi refugiaţi ucraineni mi-au spus cât de mult au apreciat sprijinul şi cum acest lucru a îmbunătăţit modul în care văd România. Cred că în viitor, îmi imaginez, România şi Ucraina vor deveni mai apropiate, datorită acestor legături umane şi acestor noi legături comerciale”, spune diplomatul american.

Kathleen Kavalec îşi prezintă priorităţile mandatului de ambasador: securitatea, schimburile comerciale şi investiţiile, dar şi democraţia şi statul de drept.

„Companiile vin să investească atunci când văd un sistem transparent, unde văd responsabilitate, stat de drept”, subliniază diplomatul.

Priorităţile mandatului noului ambasador

„M-am întors în România după 15 ani şi sunt nerăbdătoare să lucrez în contextul unei relaţii bilaterale apropiate şi eficiente.

Am trei priorităţi-cheie pentru mandatul meu. Prima este legată de securitate – iar aceasta înseamnă contracararea agresiunii ruse din regiune, împotriva Ucrainei şi acest război îngrozitor pe care l-au pornit – cooperare militară, descurajare, susţinerea colaborării în cadrul NATO şi cooperarea bilaterală, care priveşte prezenţa noastră aici, în regiune. Ştiţi că am crescut numărul de militari SUA în zonă ca parte din cooperarea cu NATO.

Deci, în primul rând vorbim de securitate, apoi schimburi comerciale şi investiţii. Mă bucur să spun că, în ceea ce priveşte companiile americane, avem o prezenţă puternică aici. Schimburile noastre comerciale se ridică la 5 miliarde de dolari şi companiile şi investiţiile din Statele Unite ale Americii au creat peste 100.000 de locuri de muncă. În acest domeniu facem eforturi să ajutăm companii din Statele Unite ale Americii interesate să investească, să promoveze schimburile comerciale dintre ţările noastre. De asemenea, un aspect foarte important şi legat de ce spuneam anterior este îmbunătăţirea statului de drept, transparenţa, deoarece companiile vin să investească atunci când văd un sistem transparent, unde văd responsabilitate, stat de drept. Este un lucru foarte important. Şi legat de asta, vorbim de domeniul energiei, care va contribui la securitate şi independenţa şi diversificarea energetică în România, dar şi în regiune. Pentru că, sigur, România este lider în privinţa independenţei energetice. În al treilea rând vorbim de democraţie, care este baza tuturor eforturilor noastre. În cazul oricărei democraţii, există mereu eforturi pentru consolidarea acesteia, mai ales în ceea ce priveşte statul de drept, libertatea presei.

Ne întoarcem la acelaşi subiect, că este nevoie de stat de drept şi responsabilitate pentru ca afacerile să prospere, cetăţenii să simtă că au dreptate în propria ţară. Recent, am văzut că au fost comentarii legate de un caz care a fost prescris, în dosarul tragediei de la Colectiv. Puteţi observa că oamenii se aşteaptă şi vor să vadă un sistem al statului de drept care funcţionează eficient şi în care să fie împărţită dreptatea. Deci vorbim de securitate,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button