Avionul de lux folosit de Iohannis, controversa zilei. Cu ce aeronave sunt transportați președinții de stat din Polonia, Danemarca sau Bulgaria – Foto în articol
Avionul de lux folosit de Iohannis, controversa zilei. Cu ce aeronave sunt transportați președinții de stat din Polonia, Danemarca sau Bulgaria / Foto: Pixabay, de RENE RAUSCHENBERGER
Află în articol cu ce aeronave sunt transportați președinții de stat din Polonia, Danemarca, Ungaria, Serbia, Republica Moldova și Bulgaria.
Marius Popescu, fost purtător de cuvânt al TAROM, susține că președintele Klaus Iohannis ar fi putut zbura la Tokyo și cu o aeronavă a companiei naționale, menționând că aceste avioane pot fi configurate în clase business. Totodată, Marius Popescu a spus și cu ce aeronave merg președinții altor state.
„Merg puțin mai departe cu demersul meu și vin cu câteva completări: Aeronavele TAROM pot zbura din București până la Tokyo, cu escale (la fel cum a fost cazul și cu avionul luxemburghez) și pot fi configurate în clase business. În departamentul tehnic al TAROM există fotolii business ce se pot transforma în paturi, mese de protocol, ș.a.m.d. Aceste elemente de interior pot fi montate oricând întru-un avion Boeing al companiei națioanale. Ele, în schimb, stau nefolosite de ani de zile…
Cu ce aeronave călătoresc președinții altor țări
Totodată, aș vrea să facem o comparație și cu alte țări, cu ce aeronave sunt transportați alți președinți de stat. Așadar:
– Bulgaria are un Airbus A319 (vechi de 15 ani) și un Dassault Falcon 2000, ambele avioane fiind folosite la transportul președintelui Rumen Radev și a altor oficiali ai statului. Aeronavele sunt deținute de o companie de transport aerian de stat, aflată în subordinea prim-ministrului bulgar;
– Ungaria, deși și ea nu mai are o companie de transport aerian de stat, deține două aeronave Airbus A319 (vechi de 14 ani) și două aeronave Dassault Falcon 7X folosite de către președintele țării, prim-ministrul Orban și oficialii țării. Aeronavele aparțin forțelor aeriene;
– Serbia operează o aeronavă Embraer Legacy 600 care este folosită mai mereu în vizitele președintelui Aleksandar Vučić sau ale prim-ministrului. Avionul este deținut de către Avio Service, companie aeriană a statului sârb, iar pe lângă acest avion mai deține un Dassault Falcon 50 și un Learjet 31A;
– Republica Moldova e de notorietate deja – președintele Maia Sandu și staff-ul se deplasează cu zborurile regulate ale companiilor aeriene. Am atașat o fotografie recentă în care apare președintele Sandu la bordul unui Airbus A318-111 TAROM, ocupând un loc la clasa economic;
– Polonia folosește aeronave Boeing 737-800NG (TAROM are 4 astfel de avioane în flotă), aeronave Boeing BBJ2 (vechi de 8 ani) și aeronave Gulfstream G550, deținute de către Guvernul Poloniei. Postez aici o fotografie în care apare președintele Andrej Duda într-una dintre aceste aeronave;
– Danemarca, prin intermediul Forțelor Aeriene Regale Daneze, folosește aeronavele Bombardier Challenger 604s pentru transportul oficialilor.
Întorcându-ne în țară, România asigura în trecut deplasările demnitarilor cu Romavia, compania care a asigurat timp de 20 de ani zborurile demnitarilor. Romavia a intrat în faliment în 2013-2014.