Chiriaş sau proprietar? Greşeala făcută de români când iau credite imobiliare. Iancu Guda: Asta e valoarea corectă a casei pe care ne-o permitem. Aşa se calculează
Fotografie de la energepic.com, Pexels
Analistul economic Iancu Guda a spus dacă a fi proprietar este mai bine decât a fi chiriaş, dar şi care este cea mai mare greşeală pe care o fac românii atunci când contractează un credit imobiliar.
Întrebat dacă este o greşeală să stai în chirie, Iancu Guda a spus că „toată viaţa da, pe termen scurt nu”.
„Dacă stai 30 de ani în chirie şi nu rămâi cu nimic, financiar este o greşeală. Dar lumea se opreşte aici cu logica, şi consideră, prin analogie, că decât să stea în chirie încă un an şi să dea 400 de euro pe lună, să zicem, fac un credit, plătesc rate de 400 de euro şi spun că rămân proprietari. Ei bine, logica asta, aparent corectă, e greşită, pentru că e limitată.
Ea implică faptul că ne putem muta pe credit oricând, indiferent de preţurile din piaţă, pentru a nu fi chiriaşi. Singura egalitate pe care o caut este chiria = rata la bancă. Ne vom îndatora oricât, doar ca să fim proprietari pe casa în care stăm. E greşit! Dacă faci un calcul, când îţi iei un credit ipotecar, în primii trei ani 95% din plăţi se duc pe dobândă.
Dacă rămâi chiriaş, vei plăti banii proprietarului. Dacă iei credit, vei plăti la bancă, dobândă 95%. Deci graba asta, că nu mai stăm nici măcar o lună în chirie, e greşit înţeleasă. Dacă stăm trei ani în chirie, nu avem o problemă. Pentru că dacă luăm decizia unui credit, în primii trei ani, 95% din plăţi se duc către dobândă.
Diferenţa vine din faptul că trebuie să ne cumpărăm casa pe care ne-o permitem, la preţul corect, fără să ne supraîndatorăm. Dacă respectăm aceste trei condiţii, e bine oricând!”, a punctat Iancu Guda la podcastul Fain şi Simplu.
Cum calculăm preţul pe care ni-l permitem. Greşeala pe care o fac românii
„E simplu. Venitul familiei pe 5 ani, minus 20%. Asta e casa pe care ne-o permitem.
Preţul corect este chiria pe 15 ani, minus 20%. De ce? Că vreau în maximum 12 ani să îmi dublez banii. Dacă eu în piaţa de capital îmi dublez banii în 10 ani, nu vreau să cumpăr un apartament în Bucureşti şi să îmi dublez banii din chirie în 24 de ani. Sau la Cluj în 32 de ani. Decât aşa, nu e mai bine în 10 ani?
De aceea, când cumpăr o proprietate trebuie să fiu conştient că valoarea ei este chiria pe care o produce. Un apartament, dacă se închiriază cu 500 de euro, în 15 ani produce 90.000 euro. Minus 20%, rezultă 72.000 euro. Atât valorează! Dacă el se vinde cu 100.000 euro, e un preţ. Dar asta nu înseamnă că în 2008 o garsonieră valora 80.000 euro pentru că una de vizavi s-a vândut la banii ăştia! Valoarea corectă este chiria pe 15 ani.