Actualitate

Ajutoarele sociale cresc de la 1 martie. Adrian Negrescu: Sumele sunt ridicole, raportate la dimensiunea inflației

Ajutoarele sociale cresc de la 1 martie. Adrian Negrescu: Sumele sunt ridicole, raportate la dimensiunea inflației / Foto: Pixabay, de Kevin Schneider

Ajutoarele sociale cresc de la 1 martie.

Toate ajutoarele sociale vor fi majorate de la 1 martie 2022, după 13 ani în care au fost înghețate. Acesta va fi majorat cu rata medie a inflației, de anul trecut, conform legii. Banii în plus sunt puțini, însă, susține economistul Adrian Negrescu, în condițiile în care produsele de bază cum ar fi alimentele s-au scumpit mai mult decât media.

Inflația a ajuns anul trecut la 13,8%, și indicatorul social de referință crește de la 525,5 lei, la 598 de lei. Asta reprezintă 154 de lei în plus, dacă vorbim de indemnizația minimă pentru creșterea copilului, iar ajutorul pentru refugiaţi, de exemplu, va creşte de la 568 de lei, la 648 de lei. Însă ajutoarele pentru cei cu venituri foarte mici, cum ar fi ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei sau prestațiile pentru persoanele cu handicap cresc cu doar câteva zeci de lei. 

Adrian Negrescu: Sumele sunt ridicole raportate, la dimensiunea inflației

„169 de lei de persoană e ajutorul social, 22 de lei de la 1 martie, mare creștere… Ce faci cu 22 de lei? Cam același lucru pe care le faci cu acele carduri de sărac pe care statul le-a distribuit în ultimul an și care îți oferă câte 4 lei pe zi cu care să te descurci dacă, într-adevăr nu ai niciun fel de venit sau nu ai venituri cu care să îți plătești facturile, să îți plătești mâncarea. Sunt niște ajutoare mai mult simbolice, din punctul meu de vedere.

E bine că se dă și nu se ia, măcar pentru aceste categorii vulnerabile, însă sumele sunt ridicole, raportate la dimensiunea inflației, gândiți-vă ce inflație avem în România și cât de mult afectează, mai ales categoriile acestea sociale extrem de vulnerabile această inflație pe care o avem pentru că inflația percepută de pensionari sau de persoanele acestea singure este de undeva pe la 30-40%, în condițiile în care coșul lor zilnic de consum e format mai mult din produsele alimentare de bază care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, din facturile la energie și din rate, dacă au rate, dacă nu au rate oricum nu au suficienți bani ca să se descurce. Gândiți-vă că avem peste 2,5 milioane de români care se descurcă cu undeva la 1500 de lei pe lună. asta este realitatea din România, iar acest ajutoare, dincolo de indexarea lor din PIB, nu reprezintă absolut nimic în contextul prețurilor din România”, a declarat Adrian Negrescu la Realitatea Plus.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button