Politica

Aderarea României la Schengen. Corlățean: S-a spart gheaţa care era cam groasă!

Sursa foto: Facebook Titus Corlățean

Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, a afirmat că s-au creat premisele pentru a se definitiva o agendă de lucru pentru acest an pentru aderarea României la Schengen.

La Viena, delegaţia de parlamentari români din întreg spectrul politic s-a întâlnit cu parlamentari austrieci, cu primarul Vienei, Michael Ludwig, fostul preşedinte austriac Heinz Fischer şi alţi oficiali.

„Ceea ce este important de ştiut este că s-a spart gheaţa, care era cam groasă, ca să mă exprim foarte direct. Faptul că nu au existat contacte oficiale în acest fel după 8 decembrie, era o pierdere pentru România. (…) Putem, şi avem motive după discuţiile astea, să fim încrezători că la nivelul Guvernelor contactele pot să dea rezultate. Dar mai avem de muncit. Cu cât trecea timpul, cu atât lucrurile erau ceva mai complicate”, a spus Corlăţean, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Întrebat despre o dată la care România ar putea fi primită în Schengen, Corlăţean a spus: „Nu este sarcina noastră să anticipăm ceea ce la nivelul guvernelor statelor membre trebuie discutat împreună cu instituţia europeană”.

„Nu cred se va ieşi din cercul ăsta vicios până când agenda politică austriacă nu se aşază”

„Din experienţa noastră comună politică (…) şi uitându-ne la agenda politică internă austriacă, noi ştim că după alegerile regionale de la sfârşitul lui ianuarie din Austria Inferioară mai urmează alte două runde de alegeri regionale în primăvara acestui an. Eu cred că trebuie să lucrăm până atunci, trebuie să lăsăm aceste alegeri să treacă (…) Nu cred că se va putea ieşi din cercul ăsta vicios până când agenda politică austriacă nu se aşază, nu se limpezeşte, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să fructificăm acest interval. După aceste momente să avansăm spre un consens, încă o dată, în baza unui dialog constructiv pe care guvernele pot să îl facă în acest moment, trecând peste emoţia anterioară şi peste acel veto profund nejustificat la adresa României. Deci e un proces şi procesul nu implică în acest moment stabilirea unei date atât de apropiate şi ferme, dar s-au deschis perspectivele concrete. (…) S-au creat premisele pentru a definitiva o agendă de lucru pentru acest an”, a adăugat Corlăţean, potrivit Agerpres.

„Este firesc ca şi Bulgaria să intre. Ar fi un lucru bun şi pentru România”

Referindu-se la tandemul România – Bulgaria pentru aderarea la Schengen, Corlăţean a spus: „Noi suntem adepţii respectării regulilor europene şi ale tratatelor Uniunii Europene. Dacă aceste reguli spun că aquis-ul comunitar, în speţă legat de Spaţiul Schengen, care este verificată de Comisia Europeană şi dacă acest aquis este îndeplinit, indiferent de numele statului, este corect ca decizia să respecte prevederile Tratatului. Deci dacă Bulgaria a fost evaluată ca respectând aceste criterii, este firesc ca şi Bulgaria să intre. Ar fi un lucru bun şi pentru România să intre. (…) Nu mai intrăm în discuţii pe unde ar fi frontiera Schengen,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button