Actualitate

Spital nou în Buftea, prin PNRR. Investiție de aproape 500 de milioane de lei

Sursa foto: Spitalul de Obstetrica-Ginecologie Buftea

Un nou spital va fi construit în orașul Buftea (Ilfov) prin fonduri din PNRR.

”Pentru Consiliul Județean Ilfov, investițiile în sănătate sunt prioritare. Avem foarte multe investiții în derulare, o mare parte dintre acestea sunt din PNRR dar și din buget propriu”, a spus Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, scrie Antena 3.

Astfel, o parte dintre acești bani vor merge către construirea și deschiderea ”unui spital nou, echipat cu dotare nouă”, în Buftea. „Construim un nou spital în Buftea, prin PNRR, care va avea peste 300 de paturi. Va avea secții noi, aparatură ultramodernă. Valoarea proiectului este de aproape 491 de milioane de lei, fără TVA”, a anunțat președintele CJ Ilfov pe Facebook.

„95% din sumă este asigurată prin PNRR, iar 5% din bugetul nostru. Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea deservește aproximativ 30.000 de oameni din Buftea și din alte localități ilfovene, dar și locuitori din județele vecine Dâmbovița, Giurgiu și Prahova. Îmi doresc ca medicii, asistenții și tot personalul medical să lucreze cu cele mai bune aparate, în cele mai bune condiții, și să salveze cât mai multe vieți”, a mai spus Robert Thuma, potrivit gandul.ro.

Actualul spital ar urma să fie dărâmat treptat și construită noua clădire.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

buftea

pnrr

spital

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button