”OMV va plăti!”. Data limită. Popa, PSD: Nu are cum să scape nicio companie
Deputatul PSD, Radu Popa, care de altfel este și expert în energie, a explicat la Interviurile DC News când va plăti OMV taxa de solidaritate către statul român.
Potrivit ultimei declarații făcute ieri de către ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, OMV Petrom va plăti taxa de solidaritate până pe 25 iunie, așa cum prevede termenul legal din legislație pentru impozitul pe profit.
Pe aceeași linie a intervenit și deputatul PSD în cadrul Interviurilor DC News, Radu Popa, care a explicat concret motivul pentru care OMV nu se va putea sustrage de la plata acestei taxe de solidaritate: ”Nu se poate întâmpla altfel decât așa cum stabilește Guvernul”, iar Guvernul va stabili că Regulamentul European va fi actualizat cu toate codurile CAEN, astfel încât compania OMV se va încadra și va fi obligată la plata taxei de solidaritate.
”OMV va plăti. A anunțat ieri ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, că trebuie să așteptăm până la 25 iunie, pentru că până atunci e perioada limită în care trebuie să plătească. Dar așa cum am mai spus, nu are cum să scape nicio companie dacă se instituie regula prevăzută în Ordonanța de Urgență. Regulamentul european care prevede instituirea unei taxe de solidaritate pe baza codurilor CAEN e o situație pe care o asimilăm și ne-o asumăm ca țară, după care urmează OUG-ul pe care o fundamentează fiecare guvern cum crede de cuviință și acolo pot intra toate codurile CAEN. Pe acest lucru m-am bazat când am spus că OMV-ul va plăti. Dincolo de asta, OMV este o companie mare care înțelege că atunci când un Guvern asumă o filosofie economică, toate companiile trebuie să se alinieze, indiferent că se cheamă OMV sau SC Gogoașa SRL din colțul străzii. Nu se poate întâmpla altfel decât așa cum stabilește Guvernul”, a declarat Adrian Câciu.
Pe ce mizează OMV
La începutul lunii februarie, Alina Popa, directorul financiar al companiei OMV, miza tocmai pe faptul că diversificarea activităților companiei în alte sectoare industriale, altele decât în sectoarele de activitate de ţiţei, de gaze naturale, cărbune şi rafinării, va duce la scutirea companiei pentru plata taxei de solidaritate către statul Român.
”O să explic puţin tot contextul, ca să fie mai clar. Ordonanţa de Urgenţă 186/2022 care a pus în aplicare Regulamentul european 1854/2022 stabileşte ca fiind în scopul contribuţiei de solidaritate contribuabilii care au cel puţin 75% în sectoarele de activitate de ţiţei, de gaze naturale, cărbune şi rafinării, precizând codurile CAEN care se referă la aceste activităţi. OMV Petrom are activităţi şi în alte sectoare, activităţi care au alte coduri CAEN, respectiv în special activităţi în zona de comercializare produse petroliere, gaze naturale şi electricitate, dar şi producţie de electricitate. De aceea, în baza Ordonanţei 186 şi a Regulamentului european, făcând toate calculele, am concluzionat că avem o cifră de afaceri în sectoarele respective sub 75%. Astfel, nu datorăm această taxă”, a declarat Alina Popa, directorul financiar al companiei OMV, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți.