Tocmai am trecut cu toții printr-o falsă „aniversare”, intens mediatizată. Nu numai la noi, ci peste tot în lumea democratică s-a vorbit, greșit, de marcarea unui an de la războiul pornit de Rusia.
Câțiva dintre cei intervievați în România am încercat să explicăm că nu e vorba de un an de la începutul Războiului lui Putin, ci, eventual, de un an de rezistență ucraineană eroică față de încercarea de invadare totală și desființare a independenței Ucrainei, ca episod al acestui război îndelungat împotriva Occidentului.
Presa are însă nevoie de formule simple, pe care să le vândă ușor publicului. Genericul emisiunilor era deja făcut. Așa că mulți au rămas, cel mai probabil, cu ideea superficială că s-a împlinit (doar) un an de la declanșarea războiului.
Anul acesta, peste câteva luni, se împlinesc, de fapt, 15 ani de la declanșarea Războiului lui Putin. Totul a început după summit-ul NATO de la București, din aprilie 2008, și, respectiv, după discuția despre posibila aderare a Ucrainei și Georgiei la alianța occidentală.
Nu unul, ci 15 ani de război au trecut!
În primii 14, Vestul a dormit confortabil și chiar l-a încurajat pe Vladimir Putin – cu nepăsare politică cinică față de est-europenii neintegrați (Vecinătatea Estică), cu reacții slabe la repetatele sale agresiuni și cu contracte gigantice la Moscova, prin care economiile vest-europene au pompat zeci de miliarde de euro în mașinăria de război hibrid a Rusiei, deghizată în stat democratic.
Să ne reamintim, pe scurt. În august 2008, Rusia lui Putin a invadat Georgia și a pornit războiul perfid împotriva înaintării democratice a Occidentului spre Estul post-sovietic. Primul pas a fost făcut într-o „periferie a periferiei” est-europene, într-un colț de hartă neinteresant, fără miză și ignorat, dincolo de Marea Neagră.
O primă testare a reacției Vestului. A fost siluită o țară mică, neintegrată în structurile apusene și fără garanții de securitate, dar dornică să respire aerul lumii libere.
Testul lui Putin a funcționat. Rusia nu a întâmpinat nicio rezistență. Scâncetul Georgiei nu a fost auzit de nimeni. În cinci zile, armata georgiană a fost zdrobită și două provincii ale țării au fost ocupate („eliberate”, bineînțeles, știm textul rusesc).
Rușii nu au luat capitala Tbilisi, nu pentru că nu ar fi putut, ci pentru că îi interesa mult mai mult să experimenteze scenariul conflictelor înghețate care blochează aspirațiile de integrare europeană și euro-atlantică ale republicilor post-sovietice. Un scenariu mult mai ieftin decât ocuparea totală, un scenariu care a funcționat perfect din 2008 până la calculele greșite ale lui Putin legate de invadarea totală a Ucrainei.
În plus, după câteva luni de la invadarea Georgiei a izbucnit criza financiară globală, iar tema a ieșit complet de pe agenda democrațiilor occidentale. Putin intrase în lunga sa zodie norocoasă.
Războiul lui Putin împotriva ordinii de securitate europene post-Război Rece,
