Politica

Reformă structurală a învăţământului. Ciucă: Va alinia învăţământul românesc la standardele europene

Reformă structurală a învăţământului în România. Ciucă – Îl va alinia la standardele europene. Sursa foto: Agerpres

România urmează să implementeze o reformă structurală a învăţământului prin pachetul de legi care a fost întocmit de Ministerul Educaţiei şi care a fost prezentat de ministrul Ligia Deca, afirmă premierul Nicolae Ciucă.

„Cele două proiecte de act normativ – care reglementează învăţământul preuniversitar şi pe cel superior – vor introduce norme şi practici din statele europene cu vechi tradiţii în educaţie şi cu rezultate bune pe plan internaţional. Pilonii pe care se bazează cele două legi sunt şi principiile pe care PNL le-a susţinut în ultimii ani şi care se află în raportul prezidenţial ‘România Educată’: accesul neîngrădit la şcolarizare pentru toţi, prevenirea şi combaterea fenomenului de abandon şcolar, susţinerea performanţei şi a calităţii în actul educaţional”, a scris prim-ministrul, luni seara, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit şefului Executivului, „cel mai important aspect este centrarea întregului sistem de învăţământ pe beneficiarii acestuia, elevii şi studenţii”.

„Portofoliul educaţional, consilierea şcolară şi configurarea personalizată a programei sunt doar câteva dintre elementele care vor alinia învăţământul românesc la standardele europene”, a mai scris prim-ministrul.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button