Chirieac – Gușă, contre pe tema rotativei de la Guvern
Inquam Photos / Octav Ganea
Cozmin Gușă a vorbit, la DC News și DC News TV, în cadrul emisiunii „Deferiți mass-media” despre rotativa la Palatul Victoria.
„Klaus Iohannis nu va avea rol la rotativă”, a zis Cozmin Gușă. Întrebat și totuși ce se va întâmpla la rotativă, adică Marcel Ciolacu se va numi… singur premier, Cozmin Gușă a spus: „Cam da. PSD are pâinea și cuțitul în mână. Este foarte evident”.
„La rotativă, lui Klaus Iohannis îi va fi imposibil să facă altceva decât ce va zice PSD. PSD va zice, în înțelegere cu PNL: „așa ne-am împărțit mandatele la rotativă, Marcel Ciolacu va fi premier, domnule președinte, dacă aveți altă părere, vă veți lovi de decizia parlamentară” ”, a mai zis Cozmin Gușă.
„Nu este prea simplu? Practic, prin ce spui, l-ai îndemna pe Klaus Iohannis, e un fel de spune că l-ai îndemna tu, să nu numească un premier de la PSD sau să nu fie de acord cu rotativa”, a zis Bogdan Chirieac.
„Klaus Iohannis a sugerat acest lucru”, a zis Cozmin Gușă.
Bogdan Chirieac a adăugat: „Iohannis are manșa în mână și dânsul hotărăște ce se va întâmpla la rotativă. El poate să zică: „din cauza războiului din Ucraina, nu este oportună rotativa și rămâne premier Nicolae Ciucă”. În momentul acela, tot ce înseamnă ambasadă occidentală va spune: „ne interesează stabilitatea”.
„Și se sperie PSD de ambasadele occidentale de nu mai poate…”, a zis Cozmin Gușă.
Bogdan Chirieac l-a contrazis și a spus: „Tot ce a făcut Marcel Ciolacu – și este meritul lui – a fost să repună PSD pe lista albă a ambasadelor occidentale, în special pe lista Ambasadei Americane”.
„Dacă Iohannis decide să nu se facă rotativa, nu se mai face rotativa”, a mai zis Bogdan Chirieac.
Vedeți, pe larg, aici:
VEZI ȘI: Klaus Iohannis a declarat că, la momentul în care coaliţia va decide să facă o schimbare de Guvern, în conformitate cu Constituţia, va lua decizia care i se va părea cea mai bună pentru România în privinţa desemnării premierului
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că, la momentul în care coaliţia va decide să facă o schimbare de Guvern, în conformitate cu Constituţia va lua decizia care i se va părea cea mai bună pentru România în privinţa desemnării premierului.
„Câteodată unii politicieni merg la televizor şi îi ia gura pe dinainte, ca să zic aşa, dar nu cred că cineva a uitat sau nu a înţeles că această coaliţie a apărut dintr-o nevoie. Ţara trebuie să fie guvernabilă şi ţara trebuie să aibă un guvern stabil în aceste vremuri tulburi şi atunci trebuie să avem puterea interioară să trecem cu mai mult sau mai puţină lejeritate peste anumite declaraţii mărunte şi să vedem care este în realitate interesul României”, a spus Klaus Iohannis, întrebat dacă îl va desemna pe liderul PSD,