Politica

Geoană, declaraţii tranşante: Contribuţia în PIB a agriculturii românești ar putea creşte de patru ori 

Invitat să se adreseze participanţilor la un eveniment major privind un Agribusiness-ului Internațional – Romanian Agri Trade Summit, Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a exprimat o poziţie strategică asupra domeniului, în consonanţă cu propria viziune asupra marelui salt economic pe care România trebuie să-l realizeze fără întârziere.

“Potenţialul agriculturii româneşti este gigantic, a spus Mircea Geoană. Dacă astăzi agroindustria românească generează 20 de miliarde de euro contribuţie la PIB, dacă am dubla capacitatea de procesare, specialiştii spun că acest potenţial de contribuţie a agroindustriei la PIB-ul românesc ar fi de patru ori mai mare. Trebuie să ştim că sunt lucruri pe care nu le-am rezolvat în timp, dar trebuie să avem curajul să facem un adevărat salt istoric şi în acest domeniu.  

Avem, în continuare, problemele pe care le ştim cu fragmentarea agriculturii româneşti. Trebuie să avem curajul să vorbim din nou cu ţăranii noştri, cu fermierii noştri, iar acelui complex al asocierii, datorat perioadei comuniste, să-i găsim un răspuns. Jumătate din agricultura românească, din teritoriul agricol românesc are condiţii moderne, pentru că există formule de ferme agregate, care au potenţial, care se dezvoltă. Dar mai mult de jumătate, în continuare, este fragmentat. Şi n-ai cum să ai randamente cu atât de multă fragmentare (…)”.

Boierii stochează și vând când piața este bună

Geoană a continuat radiografierea agriculturii şi agroindustriei româneşti, subliniind cum putem reține în ţară cât mai mult din profitul comercial al comerţului cu produse agricole. ”Sunt pieţe, este interes, dar în continuare trebuie probabil să ne uităm la mai multe capacităţi, la mai multe capacităţi de depozitare, a spus Geoanp. Eu ştiu de la mine, din Dăbuleni, când îi reprezentam în Parlamentul României pe aceşti oameni atât de harnici, cât de greu era să îşi vândă marfa. Pentru că, dacă vinzi imediat după recoltă, vinzi repede şi ieftin, când vinde toată lumea. E condiţia ţăranului sărac, care vinde ca să mănânce. Boierii stochează şi vând atunci când piaţa este bună. Aici cred că trebuie să intervenim şi ca Stat, şi ca sector privat, şi ca fonduri de investiţii, pentru a putea să creştem această capacitate depozitare. Cum încurajăm culturi de mai mare valoare adăugată – legumicultură, pomicultură. Dumneavoastră sunteţi specialiştii, Dar mie mi se pare că uneori rămânem blocaţi într-o anumită tradiţie a culturilor agricole şi nu ne gândim la nivelul superior (…).

Dacă nu readucem tinerii la țară, țara se stinge 

O altă chestiune care este importantă pentru viitorul naţiunii: cum redinamizăm satul românesc. Este o pustiire a satului românesc prin migraţia aceasta uriaşă – milioane de tineri români, în străinătate. Dacă mergem în multe dintre sate, efectiv stau să moară, cu bătrânii noştri acolo… Râdeau unii de mine în 2009, când spuneam că, din banii europeni, câte 20.000 de euro să meargă spre aducerea tinerilor fermieri din diaspora, ca să se instaleze din nou acasă. Trebuie să facem mai mult şi nu doar cu bani europeni. Cu bani ai Statului român. Pentru că a prelua gospodării către tinerii din diaspora,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button