De ce s-au făcut praf clădiri noi în cutremurul din Turcia? Creşte furia faţă de practica „amnistiilor” în standardele din construcţii
Mii de blocuri de locuinţe au căzut ca într-un joc de domino în Turcia, la cutremur. Oamenii sunt tot mai furioşi că reglementările în domeniul construcţiilor sunt aplicate deficitar, ceea ce a contribuit la prăbuşirea atât de multor clădiri şi la un bilanţ atât de mare al victimelor.
Reglementările în materie de construcţii au fost înăsprite în urma unor dezastre anterioare care s-au produs în Turcia. De asemenea, au fost introduse standarde de siguranţă mai stricte după cutremurul din 1999 din jurul oraşului Izmit, din nord-vestul ţării, în care au murit 17.000 de persoane.
Totuşi, există practica „amnistiilor periodice”, care oferă scutiri legale acelor structuri construite fără certificatele de siguranţă necesare, în schimbul plăţii unei taxe, relatează BBC. Acest lucru a contribuit la catastrofa recentă, sugerează experţii.
Până la 75.000 de clădiri din zona afectată de cutremur în sudul Turciei au primit „amnistie” de construcţie, potrivit lui Pelin Pınar Giritlioğlu, şeful de la Istanbul al Uniunii Camerelor de ingineri şi arhitecţi din Turcia.
Serviciul Reality Check de la BBC a analizat unele dintre clădirile construite recent care s-au prăbuşit în timpul cutremurului de luni, care a avut o magnitudine de 7,8, fiind urmat de zeci de replici, unele foarte puternice. BBC a căutat ce declaraţii au fost făcute iniţial de companiile de construcţii cu privire la conformitatea acestor construcţii cu riscul seismic.
Astfel, una dintre clădirile din Malatya a fost finalizată chiar anul trecut, iar pe reţelele sociale au circulat capturi de ecran cu un anunţ care spunea că a fost „finalizată în conformitate cu cele mai recente reglementări privind cutremurele”. În text se preciza că toate materialele şi manopera folosite au fost „de primă clasă”. În prezent, nu mai există nicio urmă a acestui anunţ, dar mai multe persoane au făcut poze şi înregistrări video şi le-au postat online. Reclama se potriveşte cu stilul altora similare de pe site-ul companiei, menţionează BBC.
Un alt bloc de apartamente construit recent în orașul-port Iskenderun a fost fotografiat în mare măsură distrus.
Deși cutremure au fost puternice, experții spun că clădirile construite corespunzător ar fi trebuit să poată rămâne în picioare.
„Intensitatea maximă a cutremurului a fost violentă, dar nu neapărat suficientă pentru a doborî clădirile bine construite”, spune David Alexander, profesor de planificare și management al urgențelor la University College London.
„În majoritatea locurilor, nivelul de trepidații a fost mai mic decât maximul, așa că putem concluziona că din miile de clădiri care s-au prăbușit, aproape toate nu fac față niciunui cod de construcţie antiseismică care în mod rezonabil ar fi trebuit să existe”, a mai spus acesta.
Ce înseamnă aministia pentru construcții
Guvernul a oferit periodic „amnistii pentru construcţii” – în fapt, nişte scutiri legale, contra plăţii unei taxe, pentru acele structuri construite fără certificatele de siguranţă necesare. Aceste amnistii se practică începând cu anii 1960, cea mai recentă datând din 2018.
Criticii au avertizat de mult timp că astfel de practici riscă să ducă la o catastrofă în cazul unui cutremur major,