Actualitate

Vom avea o recesiune blândă în România. Iancu Guda: ”Există acest scenariu”. Ce urmează

Există un scenariu ca primul şi al doilea trimestru din acest an să fie de scădere economică. Va fi vorba de o recesiune scurtă, blândă urmată de revenirea pe creştere în semestrul II, susţine Iancu Guda, services director Coface România, conform Agerpres. 

„Este posibil să vedem în I şi II (o scădere economică -n.r.) pentru că a fost efectul de bază din trimestrul I foarte bun anul trecut, chiar dacă a fost revizuit având în vedere schimbarea modelului statistic de INS, dar e secundar. Nu aş dori să rămânem în zona criză – recesiune, ci să vorbim despre ceva temporar şi blând. Deci când zici ai intrat în recesiune, două trimestre consecutive de frânare faţă de trimestrele precedente sunt irelevante în condiţiile în care sunt zero şi ceva pe minus, până în 1%, urmate de alte două trimestre, III şi IV, care cu siguranţă vor fi mai bune decât primele două pentru că avem această temperare aşteptată a inflaţiei, a dobânzilor, o creştere a consumului, se simt banii din investiţii în piaţă, ar trebui să se vadă prin efectul multiplicator şi atunci semestrul II din anul acesta să arate mai bine decât primul semestru. Deci dacă cumva, pentru că există acest scenariu, intrăm în primul şi al doilea trimestru, două consecutive de scădere, va fi o recesiune scurtă, blândă urmată de revenirea pe creştere în semestrul II. Cred că acesta trebuie să fie mesajul. Din perspectiva impactului emoţional nu ar trebui să ne preocupăm sau să fie ceva care să ne amintească de 2008 sau de o aterizare mai dură, o recesiune mai dură”, a explicat Iancu Guda, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a afirmat că este posibil ca trimestrul I din 2023 să fie uşor mai slab decât trimestrul IV din 2022, iar trimestrul II din 2023 decât trimestrul I din 2023.

„Cred că este important să fim echilibraţi şi să nu se creeze această teamă nejustificată pentru că uneori noi putem scumpi preţurile mai mult decât este cazul sau noi putem crea o recesiune mai dură decât este cazul”, a precizat Iancu Guda. El a mai spus că în ceea ce priveşte estimarea de creştere pentru acest an a economiei României, ar putea fi cuprinsă între 2 şi 3%.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Citește articolele cu aceleași etichete:

guda

recesiune

romania

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button